Comisia Europeană aloca 94 mln euro pentru reformele din Moldova

Comisia Europeană alocă noi fonduri pentru a susţine reformele în Republica Moldova. 94 mln euro au fost acordate ca sprijin în cadrul Programului anual de acţiune 2012, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI). Finanţarea se va concentra pe reforma justiţiei, consolidarea dezvoltării locale şi regionale, îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare profesională, precum şi pregătirea terenului pentru noile acorduri bilaterale cu UE, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, în domeniul justiţiei, UE va sprijini eforturile guvernului de a construi un sistem de justiţie independent, transparent şi profesional, capabil să contribuie eficient la asigurarea statului de drept şi protecţia drepturilor omului. În ceea ce priveşte dezvoltarea regională, programul va ajuta Moldova să reducă diferenţele economice şi sociale între regiuni.
În domeniul educaţiei, UE va continua să sprijine reforma sistemului de învăţământ profesional şi formare profesională pentru adaptarea acestuia la nevoile reale ale pieţei muncii ale unei economii de piaţă funcţionale. În cele din urmă, un program-cadru va furniza asistenţă tehnică necesară pentru a ajuta Republica Moldova să negocieze şi să pună în aplicare acordurile sale viitoare cu Uniunea Europeană şi să faciliteze participarea sa în cadrul programelor şi agenţiilor UE.
Moldova este deja un membru activ al Parteneriatului Estic şi acordarea acestui nou ajutor confirmă angajamentul UE de a sprijini în continuare procesul de reformă al ţării, notează comunicatul.
- 19.10.2012
-
INCASO FELICITĂ PARTENERII ȘI COLEGII DE LUCRU CU ZIUA JURISTULUI
- 19.10.2012
-
INVITAȚIE PENTRU PRESĂ: Fundația Bill & Melinda Gates investește în bibliotecile publice din Moldova
- 18.10.2012
-
CJI angajeaza un expert pentru elaborarea unui studiu
- 18.10.2012
-
CJI anunta concurs de selectare a 2 experti pentru elaborarea unui studiu
- 18.10.2012
-
Businessmeni din Polonia sunt deschiși pentru colaborarea în domeniul agricol cu fermieri din Moldova
Video Line
- 28.08.2012
-
„Eliberarea” Moldovei, cinstită de Marian Lupu
- 24.08.2012
-
Protestul lui Șelin în Bălți
- 06.08.2012
-
Marșul Unirii, pătat de „patrioții” Moldovei
Comentarii (0)