RSS

Fundația germană Friedrich Ebert oferă suport PDM

18.07.2012 Actual
437
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: pdm.md

Promovarea tinerilor și a profesioniștilor în politică – acesta este unul dintre punctele prioritare de pe agenda internă a Partidului Democrat din Moldova în această vară, susține Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședintele PDM. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei întrevederi acestuia cu reprezentantul Fundației germane Friedrich Ebert în Republica Moldova, Matthias Jobelius, se arată într-un comunicat de presă al PDM.

Vlad Plahotniuc a mai spus în cadrul întrevederii că promovarea tinerilor și a specialiștilor ”face parte din reformarea clasei politice. “Dovada că PDM este partidul în care se reunesc tinerii valoroși din Republica Moldova și profesioniștii din domeniile cheie ale funcționării statului o vom face în timp, prin proiectele de impact pe care le vom promova. Noi deja suntem un partid de echipă, cu mulți lideri buni”, a mai spus Vlad Plahotniuc.

Cei doi au discutat despre un parteneriat, care presupune implicarea experților germani în pregătirea membrilor PDM din teritoriu, în domeniul managementului politic și al comunicării.

Potrivit comunicatului, Organizația de Tineret a PDM va organiza în cel mai apropiat timp o Școală de vară, unde sunt așteptați să participe peste 400 de membri ai partidului. “La această Școală de vară ne propunem să le oferim tinerilor instruire în domeniul politic. Noi dorim să avem tineri pregătiți și le oferim șansa de afirmare”, a mai spus Vlad Plahotniuc.  

Matthias Jobelius a confirmat în cadrul întrevederii că Fundația germane Friedrich Ebert va continua să acorde suport PDM.
 

Autor: HotNews
Sursa: pdm.md
0

Comentarii (2)

  • 18.07.2012 17:19
    eugen:

    am auzit despre aceasta fundatie, e una intradevar buna , care promoveaza valorile social democratiei, nu doar in germania dar si in multe state , in deosebi cele post sovietice, ma bucura faptul; ca PDM coloboreaza cu ea, astfel legaturile dintre cele doua state se face mai strinsa, plsu calitatea si nivelul cunostintelor tinerilor in domeniul politc din moldova creste .

  • 18.07.2012 17:47
    mde...:

    isi pregateste "brigada" hotu'...





19.10.2012

INCASO FELICITĂ PARTENERII ȘI COLEGII DE LUCRU CU ZIUA JURISTULUI

19.10.2012

INVITAȚIE PENTRU PRESĂ: Fundația Bill & Melinda Gates investește în bibliotecile publice din Moldova

18.10.2012

CJI angajeaza un expert pentru elaborarea unui studiu

18.10.2012

CJI anunta concurs de selectare a 2 experti pentru elaborarea unui studiu

18.10.2012

Businessmeni din Polonia sunt deschiși pentru colaborarea în domeniul agricol cu fermieri din Moldova