Există vreo legătură între Facebook și depresie?
O echipă de cercetători americani afirmă într-un studiu că nu există nicio legătură între timpul petrecut pe Facebook şi riscul de depresie nervoasă, relatează AFP.
Studiul realizat de cercetători de la Universitatea Wisconsin urmărea în special să verifice validitatea unui raport publicat în 2011 de o organizaţie de pediatri americani (AAP), care afirma că, în cazul folosirii intensive, reţelele sociale i-ar putea împinge pe adolescenţi la depresie.
"Studiul nostru este primul care prezintă probe ştiinţifice privind presupusule legături între utilizarea de reţele sociale şi riscul de depresie", explică Laurean Jelenchick, de la Şcoala de medicină şi sănătate publică a Universităţii din Wisconsin.
Aceste rezultate, publicate în Jurnalul sănătăţii adolescentului, "au implicaţii importante pentru medicii care i-ar putea alerta din timp pe părinţi asupra riscurilor de depresie legate de reţelele sociale", adaugă ea.
În cadrul cercetării, Lauren Jelenchick şi Megan Moreno au studiat comportamentul a 190 de tineri cu vârstele cuprinse între 18 şi 23 de ani şi care îşi petrec pe Facebook jumătate din timpul dedicat internetului. Cercetătoarele nu au descoperit nicio legătură între folosirea reţelelor sociale şi depresie.
"Concluziile noastre sunt similare cu cele ale unor studii care se interesau de alte instrumente de comunicare precum e-mailurile şi discuţiile online şi care nici ele nu au găsit vreo legătură cu depresia", scriu cercetătoarele.
Totuşi, recunosc ele, "un simplu studiu", care este limitat la un eşantion de studenţi de la o singură universitate, nu poate exclude definitiv orice legătură între depresie şi timpul petrecut pe reţelele sociale, scrie Agerpres.
Sursa: adevarul.ro
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023 -
CARTEA „OAMENII LA PĂPĂDIILE” DE SERGIU BEZNIȚCHI: lansare la București, la 26 ianuarie 2023
12.01.2023 -
/VIDEO/ Examinarea cererilor de chemare în judecată cu valoare redusă. Vezi ce presupune acest lucru
12.01.2023
-
Comentarii 0