Nicolae Dabija: N-am fost securist!
După anul 1990, am fost acţionat în judecată de peste o sută de persoane, – politicieni, funcţionari publici, schizofrenici etc. –, care au considerat că le-am „lezat onoarea şi demnitatea”.
De aceea hotărâsem ceva mai demult că personal nu voi acţiona vreodată în instanţă o persoană sau o publicaţie, cu atât mai mult vreun coleg de breaslă.
Până la un anumit moment.
Când unele denigrări la adresa mea luaseră forme aberante.
Când invenţiile unor „adversari de idei” cum şi-au zis căpătaseră forme halucinante.
Am fost învinuit de cele mai absurde lucruri. Am trecut peste multe insinuări. Din păcate, n-am putut să trec chiar peste toate. Pe unele eram dator să le combat: staţi, domnilor, că aici minţiţi de îngheaţă apele!
Şi-apoi, nici nu mi-am imaginat că nişte colegi ziarişti pot degrada într-un asemenea hal.
Publicaţia lui Iurie Roşca „Flux” a tipărit – în 2008, când avusesem imprudenţa să-mi ascult colegii din Forul Democrat al Românilor din Moldova, de a candida pentru alegerile din Parlamentul României, circumscripţia pentru românii din afara graniţelor, - mai multe articole calomnioase, pline cu invenţii fantasmagorice la adresa mea, inclusiv faptul că aş fi colaborat cu fosta securitate.
Am acţionat articolele ticăloase semnate de Sergiu Praporşcic în instanţă.
Despre faptul că am câştigat în justiţie, am vorbit în articolul „Jocul de-a securitatea” („L.A.” din 19 mai 2011). Atunci instanţa de judecată a obligat publicaţia „Flux” să-mi plătească despăgubiri morale şi materiale în sumă de 50.000 de lei şi pe jurnalistul Sergiu Praporşcic – alte 50 000 lei.
La 18 aprilie 2012 Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova (preşedintele şedinţei – judecătorul Valeriu Doagă, judecători: Nicolae Clima, Svetlana Novac, Tamara Vieru şi Iulia Cimpoi) recunoaşte că articolele din publicaţia „Flux European SRL” sunt mincinoase şi calomnioase, obligându-l pe patronul acesteia, Iurie Roşca să-mi achite despăgubiri materiale şi morale în sumă totală de 100 000 de lei, să suporte cheltuielile de judecată şi să tipărească dezminţirile solicitate pe paginile publicaţiei pepecediste.
Astfel, sunt unicul scriitor care am dovedit în instanţă că n-am colaborat cu fosta securitate.
Acum aştept s-o facă şi alţii.
Mai ales după apariţia pe internet a aşa-zisei „Liste Şandrovski”, care s-a dovedit că e o făcătură a lui I.Roşca şi în care acesta a inclus toată intelectualitatea unionistă – circa 300 de ziarişti, politicieni, oameni de bine, un sfert din membrii Uniunii Scriitorilor (şi nici un pepecedist sau membru al partidului comuniştilor).
Că lista respectivă e o cacealma au dovedit-o jurnaliştii de la publicaţia „Timpul”, or, două ziariste incluse ca „agente ale securităţii” în listă nu aveau în 1991, când se destrămase KGB-ul, decât… patru şi, respectiv, cinci ani de zile. (Numai dacă n-au fost „racolate” înainte de a se naşte!).
Am acţionat în judecată publicaţia „Flux” în perioada când patronul ei Iurie Roşca ocupa una dintre cele mai înalte funcţii în stat: era viceprim-ministru în Guvernul Republicii Moldova şi „curator”, mai-marele peste ministerele de forţă din republică, inclusiv peste Ministerul Securităţii Naţionale, şi a putut obţine foarte uşor orice document pe care l-ar fi solicitat (ştiu că prietenul de atunci al domniei sale, Artur Reşetnikov, a scotocit prin toate arhivele cu cotloane tainice şi doar îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă şeful comunist al SIS-ului ar fi găsit măcar o foiţă sau cel puţin un singur rând scris de mâna mea).
Dar acesta nu există.
N-am scris nici măcar dări de seamă la adresa comitetului central, pe care eram dator să le prezint o dată în trimestru, ca redactor-şef al „L.A.”, delegându-l cu această misiune ingrată pe A.Blanovschi, redactorul şef-adjunct al publicaţiei.
Menţionez că Roşca I., care a făcut eforturi deosebite ca să nu piardă acest proces, a fost reprezentat în instanţă de mai mulţi dintre juriştii săi „magnifici”, care au venit în proces cu diverse interpretări ale textelor, gen „articolele sunt o glumă”, „pamflete”, „e o opinie”, „aşa se face presa în Europa”, dar fără să prezinte nici măcar o singură probă.
Ceea ce se întâmplă la noi se întâmplă şi din cauza lipsei Legii lustraţiei.
Şi-atunci, când vreun tip vrea să-l compromită, să-l distrugă, să-l denigreze pe cineva (concurent, coleg invidiat ş.a.), îl etichetează imediat: „turnător”, „securist”, „kaghebist”, şi până acela se scutură de noroi, până mai dovedeşte că nu e – ca şi popa cel care nu avea fete dar despre care se zvonise că fetele lui ar fi de moravuri uşoare – află şi republica.
În perioada restructurării, cei mai monitorizaţi de către organele de securitate erau scriitorii. Era şi firesc, or, anume ei au declanşat Mişcarea de Eliberare Naţională din Republica Moldova.
Erau urmăriţi nu bieţii anonimi de la muzeul de literatură sau mediocrităţile literare, cum încearcă unii să afirme, ci liderii de opinie.
N-am vrut să amintesc relaţiile mele cu KGB-ul, care m-a expulzat din facultate pentru „antisovietism” şi „naţionalism” în anul trei de studii, nici afirmaţia fostului şef al KGB-ului moldovenesc, Gh.Volkov de la şedinţa Biroului c.c. din 22 septembrie 1987 când s-a adoptat Hotărârea c.c. al p.c. al Moldovei „Cu privire la neajunsurile grave în activitatea săptămânalului „Literatura şi arta” că „pe când era student, N.Dabija s-a aflat în fruntea unui grup naţionalist de la Universitate”, nici faptul că maiorul KGB Aleksandr Şevciuk, specializat în problema mişcărilor naţionale din republici, s-a deplasat de la Moscova la Chişinău în vara anului 1988 special ca să scoată, prin intermediul unei scrisori „strict secrete”, adresate lui S.Grossu, prim-secretar al c.c. al p.c.M., din conducerea Frontului Popular din Moldova pe: Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Mihai Grecu şi Dumitru Matcovschi, aleşi la adunarea de constituire a Frontului Popular la 3 iunie 1988, şi să propună în locul nostru alte persoane, „controlabile”, inclusiv – cinci membri ai Uniunii Scriitorilor. (Vezi lista aleasă în conducerea Frontului Popular în cartea „PPCD, Documente şi materiale, 1988-2008”, v. 1, p. 28, şi compar-o cu lista dorită de A.Şevciuk, în cartea lui Anton Moraru „Ştiinţa istorică în contextul intereselor politice”, Ch., Pontos, 2003, p. 42).
Din motiv că mă aflam în fruntea săptămânalului „Literatura şi arta” şi eram şi secretar al Uniunii Scriitorilor, organele de securitate din acea perioadă în acordau o atenţie sporită. „Atenţia” o simţeam la fiecare pas. Din acest considerent, dar şi din altele, am scos redacţia săptămânalului „Literatura şi arta” din Casa Scriitorilor, cât mai departe de muzeul de literatură.
Eram, cum aveam să aflu ulterior, „cel mai urmărit şi cel mai denunţat scriitor” (citiţi în acest sens mărturiile lui N.G.Lupaşcu, locotenent colonel în rezervă al KGB-ului, şef al secţiei 5 (ideologie) al KGB-ului de până la 1989, în Curierul de seară din 13 mai 1996 (articolul „E timpul să privim adevărul în faţă”), sau articolul „Scriitorul şi mentorii săi” publicat în acest număr (pag. 6), în care scriitorul Gheorghe Marin povesteşte cum comitetul central îmi căuta impetuos un înlocuitor la ziar, iar când domnia sa a fost invitat la Biroul Comitetului central al partidului ca să preia redacţia, Victor Smirnov, secretarul doi al c.c., trimisul Moscovei, care era de fapt adevăratul conducător al republicii, s-a răstit la cei prezenţi:
„- Noi vrem să-l numim pe acesta în locul lui acela, cum îi zice, Dapija? Păi acesta o să fie al doilea Dapija.”
În cartea de memorii „Aud cum timpul se răzbună”, Eugen Sobor, secretar al comitetului central pentru ideologie în perioada restructurări, (desigur că domnia sa exagerează când afirmă că aş fi fost „nervul şi vocea renaşterii naţionale”), se referă la relaţiile tensionate dintre mine şi fosta securitate: „Îmi amintesc cum securitatea punea la cale să-l „cumpere” pe acest redactor-şef răzvrătit de la „Literatura şi arta” cu ajutorul organelor de partid. Pe atunci „Literatura şi arta” era farul luptei pentru renaştere naţională. Atunci eu le-am spus că ideea lor nu face nicio para. Voi nu-l cunoaşteţi pe Dabija, iar eu îl cunosc foarte bine. El a fost şi este un om puternic şi în acelaşi timp neocrotit de vânturile şfichiuitoare ale urii şi zavistiei. Dar el s-a deprins să iasă biruitor din stările dramatice. Restructurarea, lupta pentru renaştere naţională i-au format caracterul şi l-au învăţat să simtă sentimentul propriei demnităţi. Pentru mine Dabija e mai mult decât un poet şi un publicist. E un polemist şi un luptător. El a fost şi rămâne „iritatorul puterii”. În acelaşi timp eu m-am întrebat: de ce Dabija nu este îndrăgit chiar în sânul colegilor săi? Eu confirm acest lucru, pentru că am auzit cu urechile mele, iar fiind la Comitetul Central al partidului, am citit o seamă de denunţuri despre Dabija. Şi am găsit răspunsul: el e talentat, iar talentul totdeauna este însoţit de invidie. Cu atât mai mult, Dabija stă ferm pe poziţiile sale. Pentru el a scrie şi a-şi susţine convingerile unioniste – e ceva sfânt. Deşi eu nu împărtăşesc asemenea convingeri, eu îl stimez pentru tenacitate şi înverşunare. Dar cel mai mult îl respect pentru cizelarea cuvântului, pentru găsirea metaforei, transformându-l în profunzimi filosofice” (Eugen Sobor „Aud cum timpul se răzbună”, Chişinău, ed. ”Notograf Prim”, 2012, pag, 154-155, redactor: Ion Proca).
Ceva mai demult, fostul secretar al c.c. al p.c.M. mi-a mărturisit că îşi avea seiful de la c.c. plin cu denunţuri ale unor scriitori la adresa altor scriitori, cele mai multe fiind scrise la adresa mea: colegii scriitori mă învinuiau de faptul că aş fi naţionalist, că sunt unionist, că ridic în slăvi România, că aş urî Puterea Sovietică, iar articolele mele ar fi antisovietice etc.
Sursa: literaturasiarta.md
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 0