Ziua Evelinelor cu Vlad Plahotniuc

Vlad Plahotniuc, a înmânat la 1 iunie, din numele Fundației Edelweiss, marile premii pentru câştigătorii Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Steaua Chişinăului – Steaua Moldovei - 2012”. Câştigătorii, Evelina Negru, 9 ani, la categoria “Copii” şi Evelina Vârlan, 19 ani, la categoria “Tineri” au primit câte 16.000 lei precum şi Trofeul Festivalului, se spune într-un comunicat al Fundației Edelweiss.
“Am acceptat cu bucurie ca Fundaţia pe care o patronez să sprijine organizarea acestui Festival. Mai mult, este una dintre acţiunile la care particip personal - şi o fac cu multă plăcere, pentru că sprijinirea talentelor şi a performanţei este una dintre preocupările mele. Azi am văzut copii foarte talentaţi, care sunt sigur că vor ajunge foarte sus dacă vor fi sprijiniţi în continuare”, le-a spus Vlad Plahotniuc participanţilor la Festival.
Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Steaua Chişinăului – Steaua Moldovei-2012” a adunat 40 de tineri şi copii talentaţi din toată ţara, care au concurat la două secţiuni: „Copii” (8-13 ani) şi „Tineri” (14-30 ani). Trofeul pe care l-au obţinut câştigătorii reprezintă simbolul porţilor deschise ale Chişinăului, cu Steaua mântuitoare a Betleemului.
Evelina Negru, câştigătoarea Marelui Premiu la categoria “copii” a menţionat: “Recunosc că am avut emoţii mari în scenă, însă m-au ajutat foarte mult susţinerea mamei şi orele de canto pe care le-am făcut în ultima vreme. Sunt foarte bucuroasă că am câştigat”.
Pe durata concursului, participanţii au interpretat piese din repertoriul diferitor artişti, printre care: Natalia Barbu, Nelly Ciobanu, Mihai Dolgan, Adele, Laura Pausini, Celine Dion etc.
La ediţia din 2011, care a fost, de asemenea, susţinută de Fundaţia Edelweiss, marele premiu la Secţiunea Tineri a fost câştigat de Doina Bordeianu din Cojuşna, Străşeni, iar premiul cel mare la Secţiunea Copii a mers la Bălţi, fiind câştigat de Valeria Engalîceva, cu numele de scenă Lerika.
Sursa: Fundaţia Edelweiss
- 07.06.2012
-
Rusia: Putin este chemat să respingă legea care restricţionează dreptul la întruniri paşnice
- 07.06.2012
-
Inspecția socială a prezentat neregulile depistate în cadrul primelor controale efectuate
- 07.06.2012
-
Taberele de odihnă așteaptă copiii și adolescenții
- 07.06.2012
-
MIEPO și JAPTI au semnat un Memorandum de Colaborare
- 07.06.2012
-
Absolvenţii clasei a IX-a au susținut astăzi examenul de matematică
Video Line
- 30.05.2012
-
Ziua Europei la Bălți
- 22.05.2012
-
Parada motoarelor. Hram la Bălți
- 09.05.2012
-
9 Mai la Bălți
Comentarii (2)
si corect face, eu va ca doar dumnealui se implica in astfel de activitati, nu e una sau doua, participa si la cele competitii de gen sportiv, e un om cu suflet mare acest Plohotniuc.
Multumim, dle Plahotniuc.Sunteti deosebit. Un mare festival, un mare mecenat!