Tkaciuk îl disprețuiește pe Voronin

Zilele trecute, un profesor respectabil de la USM îmi spunea că nu din cauză că l-am susţinut pe Vladimir Voronin am avut şi am problemele pe care le am încă, ci din pricini mult mai... curveşti. Acesta mi-a mărturisit că, în percepţia moldoveanului informat, ideologul comunist Mark Tkaciuk ar fi sursa „alimentării” lui Voronin cu „anti-moldovenism”.
Prin structura sa, chiar cea genetică, moldoveanul este pro-rus chiar şi atunci cînd n-o recunoaşte. În plan general, la nivelul firesc al orgoliului de apartenenţă etnică, moldoveanul vrea să-i fie respectată originea naturală în toată această mare slavonă în care se scaldă de atîtea şi atîtea generaţii.
Interlocutorul meu mi-a mai spus că cei mai mulţi moldoveni, majoritatea fiind prieteni lucizi ai Rusiei, dar nu „inamici” ai „fraţilor români”, consideră că Tkaciuk este cel care l-a determinat pe Voronin să se îndepărteze de moldoveni şi să folosească formularea de „naţiune moldovenească” doar cu efect de propagandă.
Mark Tkaciuk, iar cînd vorbesc despre domnia sa mă bizui pe afirmaţiile şi constările unor terţi credibili, precum şi pe ceea ce am intuit, logic, că ar avea legătură cu presupuse intervenţii, determinări ale sale, este un tip extrem de pregătit în domeniul său, numai că spaţiul propagandistic pe care îl domină nu stă în firea moldoveanului şi a epocii în care trăim.
Nu-mi propun ca în acest spaţiu să dezleg rebusuri politice în această privinţă, dar am început să cred că Tkaciuk este cel care a „şubrezit” această ţară prin cele mai rafinate metode. Voronin s-a crezut adevăratul stăpîn, dar Tkaciuk a ştiut cu precizie, ca nimeni altul, că el este stăpînul. Tkaciuk este printre singurii cetăţeni moldoveni care ei murdăresc politica, nu invers! Lupta politică, politica în sine este doar un pretext, iar asta pentru că aici nu se face politică reală, ci jocuri cu bătaie lungă în interesele financiare ale fiecăruia. Realmente, Voronin nu a fost niciodată un lider absolut, ci doar imaginea acestuia, conjunctura ideală a unui tip abil ca Tkaciuk.
În raţionamente psihologice fireşti vorbind, un om de valoarea lui Tkaciuk nu are cum să nu-l dispreţuiască şi să-l urască pe Voronin tocmai din cauză că este nevoit să-i întreţină imaginea pentru a supravieţui. Va mai fi, Sîmbătă, un alt Congres al PCRM, unde tot Voronin va fi reales deoarece, în caz contrar, Tkaciuk ar trebui să supravieţuiască altfel. Metaforic vorbind, nu Voronin va fi reales preşedinte al partidului, ci Tkaciuk îşi va prelungi dominaţia. Peste alţi patru ani, se va mai apropia şi el de „alte maturităţi şi certe conforturi”... Ideologia comunistă de care face atîta paradă, mă iertaţi, este ca şi cum eu i-aş spune unei „tipe toples”, adică fără sutien, că este înfofolită cînd are doar chiloţeii bikini pe ea.
Sursa: moldova-suverana.md
- 05.06.2012
-
IDIS Viitorul: În anul 2012 economia tinde să revină la nivelul anterior crizei actuale
- 05.06.2012
-
Soluţii de la socialişti privind redresarea situaţiei în transportul public
- 04.06.2012
-
Tinerii din 5 țări au organizat Festivalul Copilariei pentru 120 copii din s. Step-Soci, r. Orhei
- 04.06.2012
-
A mai rămas 1 zi: CNP anunţă concurs de angajare a Asistentului Preşedintelui CNP
- 04.06.2012
-
A mai rămas 1 zi: CNP anunţă concurs de angajare Asistent Grupul de lucru Mediu
Video Line
- 30.05.2012
-
Ziua Europei la Bălți
- 22.05.2012
-
Parada motoarelor. Hram la Bălți
- 09.05.2012
-
9 Mai la Bălți
Comentarii (5)
Contiu era un Om stimabil, dar de cind s-a vandut tradatorului Dodon a inceput sa debiteze prostii la comanda si in scrierile sale nu mai este nici gram de talent! Contiu a devenit pupincuristul lui Dodon-Gandon!
Auzi, bre, domnu' Contiu sau cum te-o fi chemând, am sa-ti fac o urare: ia-ti-i pe tkaciuk, voronin, dodon si celelalte lepre si duuuceti-va învârtindu-va în poala maicii Rusii, daca tot va place-asa de mult de dânsa. Si sa va întoarceti când va vom chema noi, cei care muncim de ne sar capacele.
Auzi, tu, "moldoveanul este, prin structura sa, chiar CEA GENETICA" ...
Ptiu, drace ...
Cam câti frati mai ai pe-acasa?
După Conţu reese că Tkaciuk e vinovat că Voronin e prost....
Dar cine e vinovat că Conţu e un trădător ?????
prezic ca Contiu degraba va fi prins si bagat la racoare pentru tradarea Romaniei!
S-a putea ca Mihai Contiu sa aiba dreptate de data aceasta. Liderul PCRM pana acum a fost un animal cu doua cocoase - Tkaciuk venea pe la spate cu ideile, iar Voronin se ocupa frontal de "relatia cu publicul". Acum cuplul asta a ajuns intr-o pozitie delicata -- Voronin a imbatranit si nu mai poate. Daca se retrage Voronin, Tkaciuk nu cred ca-si gaseste alta marioneta la fel de dibace, si conducerea partidului va fi preluata de unii mai tineri si mai putin experimentati. Daca nu se retrage, performanta oricum o sa scada. Este adevarat ca PCRM-ul a reusit sa revina temporar la 51%, dar e o performanta de moment, mai mult datorata faptului ca AIE s-a relaxat dupa alegerea presedintelui si a oferit o prestatie mediocra in cazul "legii fundului".