53 pentru asigurarea egalității
Legislativul a adoptat, astăzi, cu 53 de voturi proiectul Legii cu privire la asigurarea egalităţii.
Proiectul a fost prezentat în faţa deputaţilor de către ministrul Justiţiei Oleg Efrim, care a opinat că legea reprezintă un mecanism de asigurare a egalităţii cetăţenilor R. Moldova în conformitate cu prevederile articolului 16 din Constituţie şi cu directivele europene în domeniu.
Proiectul de lege are drept obiectiv consolidarea cadrului legal existent şi ajustarea acestuia la normele internaţionale în vederea promovării egalităţii de şanse şi tratament a tuturor persoanelor indiferent de criterii. Dispoziţiile legii nu se aplică în materia raporturilor de căsătorie, adopţie şi nu aduc atingere modului de activitate al cultelor religioase şi a părţilor lor componente, precum şi a altor organizaţii bazate pe religie sau convingeri.
De asemenea, legea prevede crearea unui Consiliu pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi asigurarea egalităţii, ce va fi investit cu atribuţii în respectiva materie.
Proiectul a fost criticat de socialişti care au spus că nu vor vota pentru această lege şi au propus votarea uninominală. Propunere care a fost respinsă de majoritatea deputaţilor. Împotriva legii au votat şi deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi şi Oleg Sîrbu de la PD.
Denumirea anterioară a proiectului a fost Legea privind prevenirea şi combaterea discriminării. Varianta iniţială a legii a condiţionat mai multe nemulţumiri în rîndurile asociaţiilor creştine din cauza sintagmei "orientare sexuală", introdusă în articolul 1 al proiectului. Ulterior, în rezultatul consultărilor, actul normativ a fost numit Legea cu privire la egalitatea de şanse, iar sintagma "orientare sexuală" se regăseşte doar în articolul care prevede nediscriminarea persoanelor la locul de muncă.
Tot astăzi, peste 200 de persoane printre care susţinători ai unor partide, ong-uri şi feţe bisericeşti au protestat împotriva adoptării acestei legi. Şi un deputat PCRM a venit la şedinţa plenară pentru a depune o moţiune simplă împotriva legii cu privire la asigurarea egalităţii.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?
30.12.2022 -
Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională
30.12.2022 -
Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți
28.12.2022 -
27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană
22.12.2022 -
La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces
21.12.2022
-
Comentarii 2
PCRM a avut ocazia si posibilitatea de a bloca adoptarea acestei legi dar nu au facut nici o tentativa dimpotriva au dezbinat si au instigat oamenii la ura ! Vai de capul vostru PCRM. PCRM se face vinovat direct de aprobarea acestei legi de catre parlament! Jos PCRM, jos tradatorii si instigatorii comunisti ! Ati tradat poporul care v-a votat, l-ati lasat neajutora, nu va pasat ca legea face numai dezmat in tara. PCRM - partid de tradatori !
Rusine!Rusine!Rusine! Jos Pidarii si Lesbienele! Stimati impostori-conducatori ai RM, demisionati cu totii, imediat. RM are mult mai mare probleme, decat adoptarea legii pidarilor/lesbienelor. Adica, cresterea economica, dezvoltarea comertului exterior, atragerea investitiilor straine, dezvoltarea infrastructurii energetice si a drumurilor, etc. Adoptarea legii anti-coruptie este indicatorul primordial pentru UE, nu adoptarea legii anti-discriminare, care, de altfel, nici nu a fost o preconditie imediata pentru RM. Aceasta lege a fost invlusa in Planul de Actiuni RM-UE, nu de catre UE ci de catre unii guvernanti "albastrei" din RM. Rusine