Filat a rămas singur în lupta pentru Europa
În anul 2009 partidele de opoziţie au creat „Alianţa pentru Integrare Europeană”. Poate denumirea dată noii guvernări a fost una accidentală dar până la urmă toţi au înteles că trebuie să alegem Europa.
Ultima declaraţie curajoasă a lui Lupu, potrivit căreia Uniunea Europeană nu este, nu a fost şi nici nu va fi un dictator, cu siguranţă nu este împărtăşită şi de Filat. Nici pe Ghimpu nu l-am auzit demult sau vreodată să ne vorbească despre importanţa liberalizării regimului de vize. Cu alte cuvinte, Lupu şi Ghimpu s-au retras, şi nu din motiv că nu doresc Integrarea Europeană.
Principala problemă constă în cine îşi atribuie rezultatele
Eu cred că Filat a rămas singur în lupta pentru Europa. Asta se întâmplă dintr-un motiv tare straniu dar adevărat: Prim-Ministru nu are nevoie de sfaturile nimănui iar rezultatele o să-i aparţină. Acest lucru nu poate fi acceptat de PL şi PD atâta timp cât există un guvern de coaliţie.
În toată povestea asta Prim-Ministrul trebuie să înteleagă cât de important este ca întreaga guvernare să seteze priorităţile pe termen scurt şi lung şi nu doar PLDM. Luăm un exemplu recent: mega strategia „Moldova 2020”. Eu la pagina 10 am început să adorm. O strategie de o asemenea amploare şi ambiţie să nu se discute în alianţă? Deci dacă o strategie de dezvolarea a RM de 8 ani este făcută în beciul guvernului fără implicarea celor 3 lideri, are tot dreptul să fie respinsă.
Poate după ce Filat o să accepte că nu-i singur la guvernare, chiar dacă deţine o funcţie, va avea parte şi de susţinerea colegilor.
Sursa: andreifornea.com
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023 -
CARTEA „OAMENII LA PĂPĂDIILE” DE SERGIU BEZNIȚCHI: lansare la București, la 26 ianuarie 2023
12.01.2023 -
/VIDEO/ Examinarea cererilor de chemare în judecată cu valoare redusă. Vezi ce presupune acest lucru
12.01.2023
-
Comentarii 5
de unde se mai i-au astfel de persoane ca Fornea asta, care doar ceva negativ in ceea ce face AIE vad, ce oare nu se vede calar ca AE merge , bun, incetisor, dar merge spre UE, asa sunt reformele, ele nu pot fi facute intr-o singura zi, plus la toate de ce toti cred ca Lupu Marian critica si nu doreste deja in UE? Cind lucrurile stau cu totul alt fel, dumnealuispune lucrurile asa cum sunt, dar nimeni nu neaga tentintele PRO UE.
Imi place cum ai scris Andrei, bravo, scurt clar si cuprinzator, trezirea Filat si PLDM nu sunteti singuri...
Iarasi muradrie torni... Voi ce nu stiti ca in guvern is reprezentanti ai 3 partide? Or faptul ca a ajuns in parlament nu e o dovada ca acest proiect a fost votat de membrii guvernului(adica ministri pldm,pd si pl)? Ce tot murdariti atita irechile noastre cu aberatii si minciuni ipocrtilor?
Amintesc ca in guvern sunt ministri din partea pldm,pl,pd, care toti au votaat, adica au acceptat aceasta strategie, pai care e problema? Prim-ministru isi asuma merita,dar si un sir de obligatii si responsabilitati si raspunde el atunci cind ceva merge bine ori rau, pai care e problema???
Iar pentru Fornea mai spun o data: AIE=PLDM+PL+PD. Deci toti au contribuit atit la crearea Moldova 2020, cit si a restul activitatii guvernului.
Rusine tie, FORNEA-RUSINE!
Maine 24 mai, ora 9:00 in fata Palatului Republicii asteptatm pe toti cei care sunt pentru idealuri nationale pentru valori ortodoxe si contra Legii sanselor egale - pentru a nu permite deputatilor adoptatea acestei legi care ne va ingenunchea poporul nostru.
Mai bine spus actula toti lau tradat pe Filat el singur cu echipa sa a ramas
Sa aiba forta sa mearga pina la capat cum siau propus