DIVORŢUL SECOLULUI! Hillary şi Bill Clinton o iau pe drumuri separate

Fostul preşedinte al Americii, Bill Clinton (65 ani), şi soţia sa, Hillary (64 ani), divorţează. Potrivit revistei Globe, cei doi au decis să meargă pe drumuri diferite, după mai bine de 36 de ani de căsnicie.
Potrivit sursei citate, Hillary Clinton, secretarul de Stat al SUA, a început să sărbătorească despărţirea de soţul ei încă de luna trecută, când a fost surprinsă bând şi dansând într-un club numit "Havana", din oraşul columbian Cartagena.
Se pare că mariajul celor doi scârţâia de mult timp, iar multe persoane bănuiesc că Hillary a rămas căsătorită cu Bill Clinton, după mediatizatul scandal cu iz de amantlâc în care acesta a fost implicat cu Monica Lewinsky, doar pentru a-şi forma o carieră în politică şi a deveni una dintre cele mai influente persoane din America.
"Cea mai grea decizie pe care a trebuit să o iau în viaţă a fost aceea de a nu divorţa de Bill", spunea Hillary Clinton, în urmă cu câţiva ani, în cartea "Trăind istoria", pe care a lansat- după scandalul sexual în care soţul ei a fost implicat cu Monica Lewinsky, o tânără stagiară de la Casa Albă, cu care Bill Clinton a avut o relaţie extraconjugală .
Bill Clinton, acum în vârstă de 65 de ani, a fost preşedintele Statelor Unite între anii 1993 şi 2001. Clinton şi Hillary s-au cunoscut în 1971 şi s-au căsătorit în 1975. De-a lungul anilor, căsnicia lor a fost pusă la încercare de nenumărate ori, după ce mai multe femei au declarat că au fost amantele fostului preşedinte american.
Sursa: libertatea.ro
- 09.07.2012
-
S-a încheiat sesiunea contestaţională la bacalaureat
- 09.07.2012
-
LICEIUL DIN SATUL SĂLCUŢA, RAIONUL CĂUŞENI, ASIGURAT CU REŢEA WI-FI
- 09.07.2012
-
ADR Nord în Letonia: Schimb de experiență în domeniul planificării strategice
- 06.07.2012
-
Au fost terminate lucrările de reconstrucție a unui drum la Zona Economică Liberă „Bălți”
- 06.07.2012
-
Odihna de vară a copiilor, discutată în cadrul Colegiului Ministerului Educaţiei
Video Line
- 07.07.2012
-
Drum reconstruit, la Bălți
- 04.07.2012
-
Canicula umflă șoselele din Bălți
- 30.05.2012
-
Ziua Europei la Bălți
Comentarii (1)
Sa vedem acum cine se casatoreste cu Monica, Bill sau Hillary?