RSS

Plahotniuc şi-a discutat proiectul de REFORMĂ ELECTORALĂ cu parlamentarii cehi

18.04.2012 Actual
471
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: parlament.md

Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor din Parlamentul ceh, care se află în Republica Moldova într-o vizită de lucru. La întrevedere a participat şi ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromir Kvapil.

Printre temele discutate de deputaţii cehi şi moldoveni au fost şi sistemele electorale din cele două ţări, iar Vlad Plahotniuc i-a informat pe reprezentanţii cehi despre iniţierea, în Moldova, a dezbaterii privind introducerea votului uninominal pentru alegerile parlamentare, se spune într-un comunicat al serviciului de presă al Parlamentului.

Şeful delegaţiei cehe, Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe, David Vodrazka, a vorbit despre interesul ţării sale de a avea o şi mai bună colaborare cu statele estice, printre care şi Republica Moldova: “Cred că avem bazele pe care putem construi o colaborare constructivă. Ambele ţări au dorinţa de a se dezvolta în aceeaşi direcţie, spre occident, spre Uniunea Europeană. Republica Cehă doreşte să aibă contacte bune cu statele estice, iar colaborarea cu ţara dumneavoastră deja este bună”, a spus oficialul ceh.

Autor: HotNews.md
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (3)

  • 19.04.2012 09:51
    eugen:

    Domnul Plohotniuc este anume acea persoana capabila ce poate aduce investitii si legaturi plus sa nu uitam de prieteni buni pentru statul nostru. Cei care il critica cred ca o vac doar din invidie, deoarece nu au aceste capacitati. Dupa mine el ar merita chiar sa fie si un premier ministru.

  • 19.04.2012 10:05
    Leonid Garcea:

    Proiectul lui Plahotniuc privind introducerea votului uninominal este bun. Multe state membre UE folosesc un asemenea sistem electoral si daca noi tindem spre un viitor european atunci de ce sa nu incercam sa trecem la vot uninominal, mai ales ca avem o experienta inca din anii 90, doar primul Parlament a R.Moldova anume prin vot uninominal a fost ales.

  • 19.04.2012 13:58
    eugen:

    Diavolul se ascunde in detalii.
    Daca vreai sa discreditrezi o idee, atunci o lasi pe mina PD-istilor.





08.03.2013

Mesajul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie

07.03.2013

MTIC a prezentat Guvernului spre aprobare Programul de tranziţie la televiziunea digitală terestră

07.03.2013

Suportul pentru legislaţia antifumat în Europa este foarte mare

07.03.2013

Activitatea ADR Sud, pentru anul 2013 a fost apreciată cu calificativul ,,bine” de către CRD Sud

06.03.2013

16 cărţi poştale, ce conţin desene ale unor copii şi tineri, pe tema violenţei în bază de gen, sunt expuse în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Oberliht, în colaborare cu Amnesty International Moldova