RSS

Ambasadorul Moldovei la Mosova, ÎMPOTRIVA autorităţilor de la Chişinău

11.04.2012 Actual
342
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: newsmoldova.ru

Declaraţiile ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă, potrivit cărora retragerea militarilor ruşi din Transnistria nu ar fi oportună, nu corespund poziţiei oficiale a Chişinăului în această privinţă, au declarat pentru Agerpres politicieni din Republica Moldova.

Declaraţiile ambasadorului Neguţă nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului Afacerilor Externe, a declarat deputatul liberal Ana Guţu, membru al comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană. Potrivit acesteia, Andrei Neguţă, care ar fi trebuit rechemat demult din această funcţie, lasă să se înţeleagă că doreşte menţinerea militarilor ruşi în Transnistria. 'Prin aceste declaraţii vrea să insiste asupra necesităţii păstrării statu quo-ului, că nu este oportună să cerem retragerea armatei a XIV-a şi eu nu sunt de acord cu aceste declaraţii', a spus ea.

Această declaraţie vine în contradicţie cu etapele stabilite în strategia guvernului privind soluţionarea conflictului transnistrean, iar una dintre etape prevede demilitarizarea zonei transnistrene şi transformarea misiunii de pacificatori, potrivit preşedintelui fracţiunii liberal-democrate, Valeriu Streleţ. '(Declaraţia lui Andrei Neguţă n.red) este o opinie personală şi nu are nimic în comun cu strategia guvernului la acest capitol', a menţionat Streleţ.

Şi liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat, Dumitru Diacov, consideră că aceste declaraţii nu corespund statutului de diplomat. 'Ambasadorii noştri câteodată îşi permit să comenteze mai mult decât trebuie să o facă. Eu nu ştiu ce este asta - o părere personală, o părere spusă pe coridoare, asta nu este de competenţa ambasadorilor', potrivit lui Diacov.

Până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău nu a avut o reacţie oficială la declaraţia ambasadorului Andrei Neguţă.


Acesta a declarat într-un interviu publicat luni de ITAR-TASS că retragerea înainte de termen a militarilor ruşi din Transnistria ar pune în pericol atât Republica Moldova, cât şi întreaga regiune.

În regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist prorus, sunt depozitate, potrivit unor surse, între 20.000 şi 40.000 de tone de arme şi muniţii, care sunt păzite de un contingent militar rusesc format din aproximativ 1.500 de persoane.

Rusia şi-a asumat încă din 1999 obligaţia de a-şi retrage muniţiile de pe teritoriul Republicii Moldova, lucru pe care nu l-a dus însă la bun sfârşit. În opinia experţilor şi politicienilor, prezenţa trupelor şi muniţiilor ruseşti în regiune constituie unul din motivele principale care împiedică reglementarea conflictului transnistrean.

Autor: Agerpres
Sursa: agerpres.ro
0

Comentarii (4)

  • 11.04.2012 06:55
    Nic:

    Comunistul Neguta nici nu poate declara altceva , cred ca el nici nu mai vine in Moldova. Mai spun unii oameni ca vorbeste nu el ci bautura.

  • 11.04.2012 08:40
    Mircea:

    de 3 ani "guverneaza" aliantu si nu poate scvhimba o coada de topor?concluzie :la putere sunt aceeasi coministi doar ca mascati in verde...

  • 11.04.2012 10:12
    eugen:

    nu cumva ar fi si acest Neguta un "patriot al moldovei" comunist iesit din talpa? Nu e normal cind ambasadorii isi impun parerea sa, statul in cazul lor si interesele acestuia sunt mai presus ca orice.

  • 11.04.2012 21:20
    Gutu impotriva lui Ne-Guta:

    Nu e de mirare ca Gutu si Ne-Guta au pareri diferite. Prin definitie cei doi au valente opuse! Daca s-ar atinge unul de altul, ar disparea amandoi.

    La modul serios - persoana in cauza tr. rechemata de urgenta pe motive "de boala" si trimis in locul lui pe cineva mai tacut, mai relaxat si mai greu de provocat.





12.04.2012

Guvernul şi societatea civilă vin cu recomandări privind ajustarea produselor fito-sanitare la cerinţele UE

12.04.2012

Un grup de elevi din Criuleni va efectua o vizită de studiu în Estonia

12.04.2012

Au fost premiaţi învingătorii Olimpiadei Republicane de Ecologie

12.04.2012

106 tineri s-au reunit la Bălți pentru lucruri bune: Forumul Tinerilor din regiunea Nord a țării

12.04.2012

La Edineț a fost inaugurată ediția a III-a a Târgului “Accentele primăverii”