Sursa imagine: agerpres.md

Nicolae Negru: Cum am polemizat cu Ghimpu

E vorba despre impresiile în urma participării, alături de Mihai Ghimpu, la emisiunea „Moldova în direct”, luni, 16 ianuarie 2012. De ce scriu abia acum? Fiindcă am considerat de cuviinţă să aştept puţin să mi se potolească emoţiile. Sau, cel puţin, să nu se creadă că scriu presat de emoţii.

Mai multe persoane, inclusiv soţia mea, au remarcat faptul că Ghimpu m-a tutuit cu aroganţă. Acesta nu e păcatul cel mai mare. Ne cunoaştem cu Mihai Ghimpu din 1988, de la şedinţele Grupului de Iniţiativă, a Mişcării Democratice, apoi a Frontului Popular. E adevărat, nu am prea comunicat atunci, deşi am fost ambii membri ai grupului de lucru pentru elaborarea programului FPM. Mult mai compatibili eram cu fratele său, Gheorghe Ghimpu, care, de altfel, pedant şi punctual fiind, îşi nota mereu ceea ce se discuta la şedinţele noastre, şi ar fi interesant să citim jurnalul său, ca să vedem, în sfârşit, cine şi cum a contribuit la ceea ce se va numi astăzi „mişcarea de eliberare naţională”.

Căci, după ce Iurie Roşca s-a dezis de monopolul pe care îl instaurase asupra istoriei Frontului Popular, reducând numărul membrilor fondatori la doar 3 – el, Cubreacov şi Secăreanu, publicând doar ceea ce îi convenea lui, s-a iscat Mihai Ghimpu care ne aminteşte cu reproş despre trecutul său eroic şi meritele sale în lupta împotriva regimului comunist. „Eu, eu, eu!” – ne asurzeşte el. 

M-a luat prin surprindere, am rămas stupefiat de reproşul că nu i-aş fi recunoscător lui Lupu, pentru faptul că a plecat de la PCRM şi a făcut posibilă îndepărtarea comuniştilor de la putere, şi că insist asupra unui candidat neafiliat din invidie faţă de el şi faţă de Lupu, ca ei să nu-şi ocupe posturile „pe care le merită”. „Vă doare asta? E boala moldovenilor. Vă mănâncă? A ajuns cineva mai sus şi trebuie repede să îl trageţi înapoi!", a spus (folosim un eufemism) Ghimpu.

Nu m-am aşteptat la un asemenea „argument”. Am bâlbâit că de fapt nu am candidat niciodată la o funcţie publică (nici măcar când toţi membrii Comitetului Executiv al FPM, cu excepţia lui Vasile Nedelciuc, s-au înscris, în 1990, în listele electorale pentru alegerile în Sovietul Suprem al RSSM, devenit ulterior „primul parlament” al RM), dar nu sunt sigur că aceste cuvinte sunt suficent de convingătoare pentru o persoană care se crede ajuns „mai sus”.

Nu exclud invidia ca mobil printre colegii săi, dar dacă nu crezi că ar exista persoane care nu aspiră la posturi şi care pot să-ţi vorbeacă nu din invidie, ci fiindcă aşa gândesc, aşa cred că e mai bine pentru interesul general, pentru cauza comună, pentru a nu admite revenirea comuniştilor la putere, atunci ai o problemă, tu, partidul şi statul pe care-i „încaleci” ca să-ţi realizezi „visul de mărire”. Noi toţi avem o problemă dacă Lupu şi Ghimpu gândesc la fel.

Autor: Nicolae Negru
Sursa: http://albsinegru.union.md
18.01.2012 Opinii
37714
0

Comentarii 8

  • Alex:

    Din pacate sau din fericire, nu totul in lumea asta sunt alb si negru. Deci, daca a castigat AIE alegerile, e normal ca AIE sa ocupe principalele functii in stat. Doar n-o sa-l aducem pe Iu.. Rosca presedinte de Parlament.

    18.01.2012 18:24
  • victor druță:

    L-am urmărit pe Marian Lupu într-un video în care vorbește despre hotărârea din 15 ianuarie 2012 a Alianței pentru Integrare Europeană de a iniția referendumul pentru schimbarea constituției. Rece și îngâmfat, cețos în exprimare, incoerent. Omul acesta, căruia îi dădusem ceva credit mai înainte, m-a dezamăgit cumplit: n-are nicio treabă cu politica, e un birocrat șters, incolor, cu limbă de lemn. E o mare fericire pentru Moldova că Lupu încă nu a fost ales Președinte, va fi un mare noroc pentru noi toți dacă va deveni ambasador în Patagonia.
    De bonjour madame nici nu mai vorbim.

    18.01.2012 18:37
  • Ana:

    Negru????
    cine e asta Negru?

    e cel care s-a vindut pentru banii marunti a lui Filat?

    e cel care inghite apa-n gura cind sta fata-n fata cu politicienii si poate comenta doar in articole?

    sau e cel care scrie articole la comanda lui Filat?

    daca nu gresesc e el, acel Negru care stie doar a scrie balade.

    Rusine d-le Negru, scrieti la comanda lui Filat, cunoaste lumea cine sunteti de fapt si prezentati ca persoana

    18.01.2012 22:38
  • VASILE:

    iata daca Marian Lupu raminea la PCRM, daca era sa fie ales presedinte din partea PCRM si mai asigura guvernarea comunistilor inca pe cel putin 10 anisori atunci aveam sa vad eu reactia "eroilor" astia.

    trebuie sa-i sarutati picioarele lui Lupu pentru faptul ca a inceput destramarea PCRM-ului, pentru ca i-a indepartat de la guvernare si a creat premise pentru o guvernare democrata.

    18.01.2012 22:43
  • Ionela:

    Marian Lupu e persoana ideala pentru functia de presedinte.

    Marian Lupu va asigura functionalitatea democratiei in RM, merita pe deplin sa fie ales in aceasta functie.

    Marian Lupu Presedinte !!!

    18.01.2012 22:44
  • Nic:

    Negrule n-ai dreptate si in ultimul timp cam calci prin strachini (gropi), deci putin mai ogoiestete si inainte de a spune ceva mai gindestete , mai esi prin lume , caci in ultimul timp voi analistii aveti o parere iar oamenii alta.

    19.01.2012 08:21
  • mihai@td:

    D-le Negru,aveti perfecta dreptate!Cum e in vorba ceea: da-i omului puterea si vei vedea ce prezinta el.Asta se refera aici la M.Ghimpu,iar in general-la toti.

    Celor ce "ii saruta picioarele" lui Lupu,care mai e si "ideal":
    Lupu a plecat din PCRM cand a vazut ca nu este inaintat la functia de presedinte!
    Numai 4 ani de spicher,fara a cracni ceva macar, pe vremea lui Voronin,cat fac.
    Astfel este si el raspunzator,in mare masura(datorita functiei),de dezmatul care era atunci.
    Acelas Lupu a invinuit Romania si opozitia din 2009 de tentativa de lovitura de stat.
    A fost arsa Declaratia de independenta,care,"straniu" lucru,se afla intrun safeu descuiat.Iarasi nimeni nu raspunde pentru acest lucru.
    Acelas Lupu tine societatea in suspans de 2 ani jumate,prin 4 tentative de accedere in functia ravnita.Acum a chemat si la incalcarea prevederilor Constitutiei(o spune CC),iar cineva ne zice ca merita,e ideal,va asigura...
    Ce mai poate asigura acest om,in prezent garant al Constitutiei,ca o va incalca in continuare?

    19.01.2012 12:39
  • Jangelo:

    aberatii, chiar cu problemele legtae de plecarea lui godea, filat nu l-ar fi scos pe bodiu daca acesta ar fi avut o sansa cat de mica sa obtina un rezultat cat de cat civilizat. problema cu bodiu era ca avea sanse sa scada chiar si voturile pentru partid, pe cand acum faptul ca nu mai sunt obligati sa "lupte" cu chirtoaca ii poate face pe multi sa voteze pldm-ul la cmc pentru a se pastra echilibrul. daca ai fi urmarit putin aparitiile lui bodiu, inclusiv in dezbaterile cu chirtoaca, si reactile de dupa, probabil n-ai fi scris asa ceva. n-a fost in stare sa scoata nimic nici macar dintr-o situatie care-i era foarte favorabila (casa demolata-renovata). Iar ca sa te bazezi pe rezultatele pldm-ului din noiembrie ca sa ajungi la concluzia ca bodiu putea ajunge in turul 2 :) :) :) nostim. vezi ca si tabloul starneste rasul 2005 pldm-amn 31% :) :) etc.

    07.08.2012 18:36

    • Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE

      27.01.2023
    • 6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”

      26.01.2023
    • În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială

      20.01.2023
    • Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025

      19.01.2023
    • Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale

      14.01.2023