RSS

Pacificatorii ruși au mai omorât un om lângă Dubăsari

13.01.2012 Actual
1576
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: antimedia.info

Memoria nu are dreptul să obosească. Cu atât mai mult – să cedeze… Drumul spre casa părintească duce pe lângă Vadul lui Vodă, Pârâta, Coşniţa, Pohrebea, Dubăsari şi aşa mai departe până la Butuceni. Şi de fiecare dată, încolo şi încoace, îndur umilinţa stopărilor, verificărilor, controalelor, percheziţiilor, înregistrărilor etc. la fiecare dintre cele 5-6-7 (cine este sigur că mâine nu mai apare vreunul?) posturi, vămi, pichete, puncte de migraţie etc.

Apropiindu-mă de acestea, mă simt încordat; aici mişună numeroşi grăniceri, miliţieni, vameşi, pacificatori – toţi dotaţi cu arme de foc, având pe deasupra şi un comportament brutal. Din experienţa de ofiţer ştiu că omul înarmat dintotdeauna este unul periculos. Şi acest pericol potenţial, mai devreme sau mai târziu, poate să degenereze într-o tragedie…

Acum câţiva ani, în preajma Paştelui Blajinilor, după îngrijirea mormântului părinţilor, hoinăream printre cruci. Şi deodată am rămas înlemnit: în faţă îmi răsări o piatră de mormânt de pe care mă privea bunul meu coleg de şcoală Constantin Andreev. Costică? Cum? De ce? Acest bărbat tânăr şi vânjos, cu sănătate de invidiat, poznaş în clasă, iute şi rezistent în sporturi, recent căsătorit, cu spirit gospodăresc… Filmul amintirilor s-a oprit accidental în disperata întrebare: ce s-a întâmplat? Tulburat, m-am interesat la primul trecător. Răspunsul a fost uluitor: l-au împuşcat pacificatorii!

Greu de judecat această disonanţă: cei care trebuie să asigure pacea omoară oamenii paşnici?

Trista istorie a familiei Andreev am aflat-o nemijlocit de la Nina, soţia lui Costică. Rămasă de tânără văduvă, această femeie energică şi comunicativă, vânzătoare la magazinul din sat, se întristează când gândurile o duc la acele zile negre din viaţa sa.

Ca şi orice familie tânără, ei se străduiau să-şi îngrijească cuibul. În acel an, în gospodărie au crescut câţiva godaci. Unul pentru vânzare. Au hotărât să ducă ceva carne la Dubăsari. Şi pentru că trebuia un mijloc de transport, Costică a cerut ajutor amicului său, Vasile Musteaţă, care avea automobil.

În dimineaţa zilei de 27 ianuarie 1995, ambii au plecat la piaţa din Dubăsari, unde destul de repede au şi vândut carnea, încasând o sumă mulţumitoare. În curând au făcut cale întoarsă.

În acel moment, pe traseul Dubăsari-Râbniţa, la podul de pe Iagorlâc (afluent din stânga al Nistrului), dinspre Dubăsari era dislocat un post al pacificatorilor. Şoferul a oprit maşina regulamentar. După toate formalităţile, maşina a trecut podul şi ridica agale urcuşul de pe celălalt mal. Cei doi aveau dispoziţie bună, glumeau pe seama cumpărăturilor făcute pentru neveste.
Între timp, din căsuţele de vară aflate peste râuleţ dinspre Râbniţa, unde era cazat efectivul subunităţii militare, iese un soldat rus, beat criţă, cu un pistol automat în mână, şi trage o rafală în urma maşinii, aflate deja la sute de metri de post. Dintre gloanţele care au ciuruit maşina unul a nimerit în ceafa lui Costică.

Mare a fost durerea. La înmormântare s-a adunat tot satul. Rudele şi consătenii au cerut să se facă dreptate. Însă incidentul a fost muşamalizat. S-a insistat pe aceleaşi aberaţii: „nu s-a oprit”, „s-a tras în roţi”, „a ricoşat”, „a fost un accident nefericit” etc. Soldatul-ucigaş în curând a fost transferat în „altă unitate”. Într-un final, cazul a fost dat uitării.

De la omorârea mişelească a lui Constantin Andreev au trecut ani. Şi iată că un alt vaiet – „l-au împuşcat pacificatorii” – a zguduit din nou oamenii, de data aceasta – din întreaga republică. Acum tot pacificatorii ruşi, numai că la un alt pod, cel de peste Nistru, lângă Vadul lui Vodă, l-au ucis pe un alt tânăr,Vadim Pisari din Pârâta. Din nou durere, mare durere. Oare finalul acestei crime va fi acelaşi?

Şi cât vor mai dura astfel de insulte: blocuri din beton, maşini blindate, sârmă ghimpată, bariere, construcţii inginereşti ale căror ambrazuri ne supraveghează ţevi de mitraliere antitanc şi mulţi, peste măsură de mulţi tipi de tot soiul înarmaţi până în dinţi – toate acestea sfidează felul de a fi şi demnitatea locuitorilor de pe aceste meleaguri…

Memoria nu cedează. Memoria obligă.

Autor: Oleg Stratulat
Sursa: literaturasiarta.md
0

Comentarii (2)

  • 13.01.2012 20:12
    maria:

    parazitii sa plece acasa la ei la murmansc

  • 14.01.2012 03:23
    unu:

    Care pacificatori tavarishi jurnalishti? Poate ocupanti, cotropitori care trebuie sa plece acasa degraba unde le este locul. Macar scrieti in ghilimele cuvintele "pacificatori", "eliberatori" sau scrieti înainte "asa zisii", "autointitulatii", etc. ca sa priceapa lumea care e treaba cu ei, va rog eu mult.





13.01.2012

Construcția stației de tratare a apei din Fălești, finalizată

13.01.2012

Mai puţini copii neşcolarizaţi

13.01.2012

ADR Nord organizează a II-a Ședință ordinară a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord

13.01.2012

Decizia Consiliului de Presă „Cu privire la încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din R. Moldova în reflectarea mediatică a presupusului viol la staţiunea Râşnov din România”

13.01.2012

„Nondiscriminarea femeilor într-o societate democrată” rezultatele primelor acţiuni