Deşi unii politicieni triumfă şi se bucură că Curtea Constituţională a anulat alegerile preşedintelui RM, din 16 decembrie 2011, obligând Parlamentul să reia de la capăt procesul de alegere a şefului statului, faptul în sine este regretabil şi va avea consecinţe greu de evaluat pentru reputaţia AIE.

Decizia CC ne întăreşte în convingerea că liderii AIE au acţionat în mod premeditat contrar prevederilor Constituţiei, cerându-le deputaţilor să afişeze buletinul de vot. Însă victoria este ala Pirus, faptul că le-a reuşit combinaţia îi va costa scump, având de suferit nu numai imaginea lor, ci şi a clasei politice moldoveneşti în general. Îşi va asuma însă dl Lupu acest „merit”?

Racul, lebăda şi ştiuca

Deşi liderii AIE nu se mai ceartă şi nu se mai îmbrâncesc în public, coordonarea acţiunilor lipseşte în continuare şi ei nu au ajuns încă la o înţelegere cum anume va fi ales preşedintele RM. Dacă PLDM pare dispus să negocieze un candidat apolitic, PD şi PL încearcă să tragă de timp, în aşteptarea unei minuni, a unui miracol, care să permită încheierea redistribuirii funcţiilor în stat conform acordului Alianţei. Tactica pusă în aplicare de liderii PD şi PL pare să fie cea a hărţuirii, a presiunii permanente, a istovirii morale a adversarilor până vor ajunge să cedeze.

Fiindcă urmăresc, ca racul, lebăda şi ştiuca, scopuri diferite, nu e de mirare că mai întotdeauna liderii AIE se pomenesc depăşiţi de evenimente, nu reuşesc să reacţioneze la timp. Avantajul strategic pe care îl avea AIE după ce Lupu anunţase că renunţă să mai candideze la postul de preşedinte al RM a fost pierdut, fiindcă ei nu s-au grăbit să identifice un candidat neafiliat. Până la urmă, liderii AIE s-au pomenit în situaţia de a alege între Oazu Nantoi, care s-a autopropus şi Leonid Talmaci, înaintat de comunişti.

O mişcare corectă

Pe de altă parte, mişcarea comuniştilor se pliază pe orice decizie a Curţii Constituţionale. Anularea alegerilor nu o afectează. Faptul că PCRM a venit cu propriul candidat nu poate fi evaluat decât pozitiv, căci determină participarea deputaţilor comunişti la alegeri. Astfel şansele alegerii preşedintelui RM cresc. Este o mişcare corectă, reuşită, benefică pentru imaginea PCRM, care demonstrează astfel că strategii partidului „sunt pe fază”, urmăresc cu atenţie ce se întâmplă pe scena politică şi vor să apară în faţa alegătorilor ca forţă care manifestă iniţiativă în deblocarea crizei şi fac tot posibilul pentru a evita alegerile parlamentare anticipate.

Privirile recunoscătoare ale electoratului nerăbdător să vadă ales preşedintele s-au întors spre PCRM, nu spre AIE, ai cărei lideri nu au părut până acum preocupaţi de asemenea „subtilităţi”. În mod ridicol ei îşi pasau unul altuia posibilitatea de a identifica un candidat neafiliat pe care să-l discute în cadrul AIE şi să-l propună opoziţiei pentru a fi susţinut. Lupu, care îşi depusese coroana de candidat, arăta cu degetul, nu fără satisfacţie maliţioasă, spre Filat şi Ghimpu, Filat considera că dreptul de a propune un candidat aparţine, conform acordului, PD, iar Ghimpu stătea la îndoială dacă trebuie sau nu să ia în serios renunţarea lui Lupu.

Meritul lui Nantoi

Meritul lui Nantoi, oricare va fi evoluţia de mai departe a evenimentelor, este că „a urnit carul din loc”, a demonstrat prin exemplul personal că problema unui „candidat apolitic” este una falsă. El a fost primul şi pasul său a avut efectul unui trăsnet din senin.

Spre deosebire de Talmaci, care nu s-a manifestat în spaţiul public, decât ca bancher, Nantoi este un politician cunoscut, carizmatic, apreciat, conform sondajelor, de multă lume. După ce s-a despărţit de Frontul Popular, în 1990, s-a remarcat prin viziuni social-democrate, este corect şi are principii.

În afară de aceasta, pe parcursul anilor, în contrast cu majoritatea politicienilor noştri, el s-a implicat în permanenţă în problema transnistreană, devenind un expert recunoscut în domeniu. Încă o trăsătură care îl distinge pe scena politică moldovenească e că nu poate fi categorisit nici ca românofob, nici ca rusofob. Este în mod evident un prooccidental, ceea ce nu se poate spune cu certitudine despre Talmaci, care şi-a început cariera de bancher în Rusia. Are dreptate Ion Hadârcă afirmând că orientarea politică a fostului preşedinte al Băncii Naţionale rămâne în continuare o enigmă. Preferinţele sale geopolitice ar putea fi diferite de cele ale majorităţii parlamentare.

Ca să nu se declanşeze un conflict între preşedinte şi parlament, este important ca viziunile politice ale noului preşedinte să nu vină în contradicţie cu cele ale majorităţii parlamentare. Dacă avem siguranţa că Nantoi va asimila programul de guvernare, nu putem spune acelaşi lucru despre Talmaci, mai cu seamă dacă va deveni preşedinte la iniţiativa PCRM. Oricum ai da, Nantoi este un candidat real, pe care nu îl poţi ridiculiza şi ignora.

Fiindcă „epopeea” alegerii preşedintelui RM nu a luat sfârşit, ci, dimpotrivă, reîncepe, nu s-a încheiat nici rolul lui Nantoi, chiar dacă şansele sale de a deveni preşedinte sunt, în mod paradoxal, minime.