Sursa imagine: gazetadesud.md

Boschetarul anticomunist din Ștefan Vodă

Cine îl vede înconjurat mereu de câini şi scotocind prin tomberoane, îşi imaginează că moş Vasile Tocmazei e nebun. Am stat de vorbă cu el şi mi-am dat că seama că aparenţele sunt înşelătoare şi că, de fapt, este un om inteligent care analizează profund cele ce se întâmplă în ţara noastră.

De cum se face ziuă, pe străzile centrului raional Ştefan Vodă îşi face apariţia o cârjă împinsă de mâna unei mogâldeţe de om adus din spate. Secundată de câţiva dulăi vagabonzi, cârja prinde a scotoci prin lăzile cu gunoi de la margine de drum... Mulţi dintre cei care-l întâlnesc pe bătrânul boschetar, întorc capul din cauza mirosului infect care vine de la el. Alţii încearcă să facă glume pe seama moşneagului. Cei de-ai treilea, socotindu-l pe stăpânul cârjei om bolnav de cap, îl evită şi îşi caută de drum.

Între timp, moşneagul se lasă din nou pradă cârjei, ajunge încetul cu încetul până la Gara Auto. Urcă într-un autobuz şoferul căruia i se face milă şi îl duce pe gratis la Căuşeni. Modul de viaţă pe care îl duce îl duce i-a lăsat amprente pe chip. La prima vedere ţi se pare că are peste o sută de ani.

- Cam de prin ce an eşti mata, moş Vasile?

- Dac-o să-mi amintesc, se poate întâmpla că n-o să mă crezi.

- Şi totuşi?

Bărbatul nu-şi mai aminti.

Vasile Tocmazei din Ştefan Vodă nu e din părţile locului. Nu are viză de reşedinţă nici la Căuşeni, nici la Tighina, deşi-l poţi întâlni şi prin aceste localităţi, adunând în traista-i pământie sticle goale, rămăşiţe alimentare din lăzile cu gunoi.

- Unde-s născut?

Moşu-şi duce degetul la tâmplă:

- La Iacobstali. (a fost o colonie de nemţi numită aşa până în 1940. În prezent, satul Lazo, raionul Ştefan Vodă)

- La Iacobstali aţi avut casă, familie?

- Avut-am. De toate am avut. Însă de când au venit prin părţile noastre sovietele, pe toate le-am pierdut: şi casa, şi familia, şi pământul. Familia mi-a mâncat-o războiul, pământul–kolhozul. Ce le-a părut autorităţilor ăstea, venite cu puşca-ncărcată, că peste măsură de bogat am fost. Mi-au luat pământul, iar pe mine m-au dus în Siberia...

Îşi parchează maşinile pe mormântul soţiei

Da ce rău le-am făcut eu în viaţă? Că mă sculam mai dimineaţă decât alţii? Că eram mai avut decât cei leneşi? D-apoi prin muncă cinstită le obţineam pe toate, fratele meu... Atunci omul ştia pentru ce munceşte, pentru ce varsă sudoare. La o adică, se gândea – şi familia să-i fie sătulă, şi sămânţa – de calitate, şi pământul — cât mai adânc arat.

- Pe la Iacobstali vă mai duceţi?

- Pe unde, pe unde?

- În satul matale de baştină?

- Da eu am mai multe sate. În unul casa mi-a fost demolată pentru a se construi un fel de club. În cel de-al doilea – de fapt satul primei soţii – casa a nimerit în raza unor alunecări de teren. În cel de-al treilea...

- Acum unde locuiţi, la cine?

- Unde se nimereşte: când la un om bun, când la altul...

- Aveţi rude la Ştefan Vodă?

- Am avut aici o mare dragoste. Anastasia o chema. Cândva îngrijeam de mormântul ei, că altcineva n-avea cine. Dar, de la un timp,  cimitirul soţiei mele s-a prefăcut în toloacă. Pe el astăzi şoferii îşi parchează maşinile, gospodarii — căruţele cu care vin la piaţă şi nu-i mai pot găsi mormântul.

În timpul colectivizării Vasile Tocmazei a fost printre cei câţiva săteni care au refuzat să intre în kolhoz. A rezistat tuturor presiunilor, ameninţărilor şi a rămas un ţăran împroprietărit. Până la urmă însă, într-o noapte amărâtă de toamnă, a fost ridicat din patu-i cald şi suit într-un marfar ce ţinea calea spre Siberia. Peste 18 nopţi şi zile nedormite a ajuns în regiunea Kurgan unde, împreună cu încă vreo 10  familii din sat ca Vasile Tabunşcic, Nina Cociug, Anatol Dolgoruc, a fost scos la o margine de sat. I s-a înmânat un ferestrău, un topor, un hârleţ şi, în bătaie de joc, i-au dorit spor la muncă...

„Kolhozul i-a dezvăţat pe oameni să lucreze cu suflet”

Triste amintiri. Dar şi mai amărât a devenit moşul la faţă când am adus vorba despre pământ.

- Tragedia noastră, a moldovenilor, zice el, constă în aceea că munca la hurtă, în kolhoz, i-a dezvăţat pe oameni să muncească cu sufletul, conştient. În aşa fel le-a dispărut gândirea raţională, logică. Proprietarul de pământ de cândva  s-a prefăcut într-un ţăran leneş, care venea la lucru  mai mult a lehamite, fără tragere de inimă, muncind de mântuială, fără spor.

- Acum, îi zic, ţăranul nostru a revenit în albia sa firească În marea lor parte, oamenii satelor îşi lucrează pământurile pe care le au în proprietate privată de sine stătător.

- Ei şi? îmi replică dânsul. Parcă nu vedeţi că împărţirea pământului a fost  o adevărată farsă din partea demnitarilor? Ce poate face un ţăran fără tehnică? Din nou să se întoarcă la plugul tras de boi, de cai?... Şi atunci, văzând că n-are încotro, omul de la sapă, săturat peste măsură de  muncile pământului, a căzut de acord, ba nu – a fost nevoit să-şi lase parcela sa de pământ tot în kolhoz.

— Demult nu mai avem kolhozuri, moş Vasile!

- Să fim serioşi: de parcă societăţile  pe acţiuni şi tot felul de SRL-uri nu sunt tot un fel de kolhozuri? Altfel cum se poate întâmpla ca omului să-i revină de pe hectarul lui a zecea parte din roadă.

- Aşa, probabil, e fixat în contractele de arendă.

- S-a convenit aşa pentru că o altă cale nu există. Pământul ori îl dai în arendă, ori îl laşi pârloagă. Parcă nu vedeţi cum se lucrează pământurile celor care au refuzat să se coopereze din nou?... Ba mai mult, o parte din proprietari s-au reunit în aşa-zisele SRL-uri fără a-şi da seama de marele vicleşug al conducătorilor acestor formaţiuni agricole, crezând, naivii de ei, că dacă se procură careva tehnică agricolă, apoi le aparţine şi lor!... Doamne-doamne, ce miopie!

„Nemţii nu s-au atins de temelia sistemului socialist”

...Moşul scoate dintr-un buzunar un ziar mototolit şi mă întreabă dacă sunt la curent cu politica de consolidare a terenurilor agricole. Desigur că ştiu despre ce-i vorba, îi zic, numai că, făcând-o pe neznaiul, îi spun moşului că nu-i prea înţeleg scopul acestei politici.

- Apoi ascultă ce-am să-ţi spun. Spre exemplu, în timpul celui de-al doilea război mondial, când Germania stăpânea o parte din teritoriile URSS, hitleriştii, deşi năvăliseră cu gândul să pună-n genunchi bolşevismul, nu s-au încumetat să distrugă sovhozurile, kolhozurile. Au ars, au spânzurat, au jefuit, dar de temelia sistemului socialist nu s-au atins, n-au împărţit pământurile foştilor proprietari. Şi-au dat seama că, agonisând de-ale gurii pentru armată, e mai bine să iei pâinea dintr-o grămadă mare, dintr-un vraf comun, al kolhozului, decât din sute de vrăfuleţe mici ale gospodăriilor individuale. Deci, fiind nişte instrumente desăvârşite de constrângere şi jefuire a ţăranilor,  kolhozurile lui Stalin i-au venit pe plac şi confratelui său Hitler.

Rămase neatinse de fascişti, aceste instrumente de jefuire a şapte piei de pe ţăran, au fost ulterior aduse la perfecţiune de către Hruşciov, Brejnev, Bodiul, Grosu.

- Acum, când pământul a fost întors celor care-l lucrează, pentru stat a înţărcat bălaia.

- Aşa, se pare.

- Doar statul nu mai comandă cu proprietarul, chiar dacă el activează în cadrul unei societăţi de acţiuni,  unui SRL?

- La prima vedere. Neoficial. Dar în realitate... Roada crescută, indiferent în ce mod, particular ori în gospodăriile corporative, tot în folosul statului se livrează. Prin cele mai diverse căi, începând cu procurarea carburanţilor, chimicalelor şi terminând cu impozitele.

- Se zice că împroprietărirea ţăranilor cu pământ s-a soldat cu imposibilitatea realizării achiziţiilor de stat la colectarea produselor agricole?

- Parcă nu se simte această stare de lucruri! Te-ai întrebat mata de ce statul, în fiece an, anunţă câteva licitaţii la cumpărarea grâului? Şi cu ce se alege? Ţăranul, dragul meu, nu mai vrea să-şi vândă roadele muncii pe degeaba. Şi atunci — s-a purces pe calea consolidării terenurilor, pe calea colectivizării.

 - Ar putea să existe o altă cale?

- S-ar putea, de ce nu? Dar pentru aceasta statul nu trebuie să ignore principiile economiei de piaţă, să ducă o politică agrară bazată pe asuprirea agricultorului, dar să-i creeze omului de la ţară condiţii economice adecvate şi de stimulare a spiritului întreprinzător.

Şi să-ţi mai spun una, dacă doreşti să mă asculţi: cei de-au stat la coarnele puterii totdeauna au aruncat din politica agrară  aceste şi alte principii, alegând o cale mai uşoară – cea de jupuire a ţăranului. De la început –  pe fiecare în parte, apoi prin intermediul colhozurilor, pe toţi deodată, cu hurta.

L-am ascultat şi m-a ascultat, dându-mi bine seama, până la urmă, că un bătrân care gândeşte astfel, care detestă comunismul şi nu s-a lăsat dus de valul nedreptăţilor istoriei din ultimii 50-60 de ani, un ţăran care a înţeles menirea sa pe acest pământ, nu este nebun.

Calificativul de „nebun” s-ar potrivi mai bine celor care au o asemenea părere despre moş Vasile Tocmazei din Iacobstali, astăzi- cătunul Lazo, raionul Ştefan Vodă.

Autor: Grigore Teslaru
Sursa: gazetadesud.md
10.01.2012 Istorii din MD
5132
0

Comentarii 1

  • :):

    Totuşi să fim puţin serioşi, un om cu atâta cultură şi cunoaştere a lucrurilor şi situaţiei şi-ar fi croit un alt fel de viaţă, nicidecum scotocind prin gunoaie. Cred că apelativul de nebun i se potriveşte autorului care inventează astfel de poveşti

    10.01.2012 19:52

    • Germania va asista ADR Centru în sprijinirea Regiunii Centru în contextul situației de criză

      07.07.2022
    • Viceprim-ministrul Andrei Spînu a efectuat o vizită de lucru la ADR Nord

      06.07.2022
    • Germania va sprijini Regiunea de Dezvoltare Nord în contextul situației de criză

      06.07.2022
    • Lucrările de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni se apropie de final

      06.07.2022
    • Turul național al afacerilor sociale

      05.07.2022