Sursa imagine: atractii-turistice.com

Număr record de vizitatori la New York în 2011

Metropola americană New York a atras în acest an un număr record de 50,2 milioane de turişti, a anunţat marţi cu satisfacţie primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, citat de AFP.

Turiştii străini reprezintă 20% din acest total (10,1 milioane), iar cei americani 80% (40,1 milioane). Creşterea în raport cu 2010 este de 4% pentru străini şi 2,9% pentru americani.

Bloomberg a salutat aceste rezultate, subliniind că, anul acesta, turiştii au cheltuit în New York circa 32 miliarde de dolari, contribuind la 320.000 de locuri de muncă în cele cinci 'boroughs' (zone) ale oraşului.

Până la sfârşitul anului în curs, New Yorkul va ajunge la 90.000 de camere de hotel, cu 24% mai mult faţă de 2006. Tot până la 31 decembrie, vor fi fost vândute 27 de milioane de nopţi de cazare la hotel, cu 4,5% mai multe decât anul trecut, potrivit NYC&Compagny, organizaţia care se ocupă cu turismul în New York.

Regiunea Orlando din statul Florida, unde se află celebrul Walt Disney World Resort, îşi dispută cu New Yorkul titlul de cea mai populară destinaţie din SUA, afirmând că a atras peste 50 de milioane de vizitatori în acest an.

În clasamentul mondial al celor mai vizitate oraşe de către turişti străini, New Yorkul se situează, totuşi, după Paris şi Londra. Datele diferă de la un top la altul, în funcţie de elementele luate în calcul (turism de afaceri sau nu, tipuri de cazare, numărul de nopţi la hotel etc), dar Londra şi Parisul se luptă pentru primul loc, cu aproximativ 15 milioane de vizitatori străini în cursul anului trecut.

Autor: Agerpres
21.12.2011 Caleidoscop
5128
0

Comentarii 0


      • Condiții inovatoare pentru industriile creative din Moldova, cu suportul Programului Transnațional Dunărea

        05.08.2022
      • CALM către Președinta Maia Sandu: „Fără reforma APL II nu poate fi descentralizare și nici integrare în UE!”

        04.08.2022
      • Mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de stat din RDC se instruiesc cu privire la acordarea primului ajutor și pregătire în caz de dezastre și gestionare a situațiilor cu risc crescut

        04.08.2022
      • Jocul video educațional e-TIC, discutat cu tineri și tinere la Centrul de Tineret Cahul

        03.08.2022
      • A fost semnat un contract de antrepriză, în valoare de 32,4 mln lei, pentru construcția unei stației regionale de epurare și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești

        03.08.2022