Sfântul Dracula?

O ţară are nevoie de sfinţi şi din când în când îi bate în cuie, îi răstigneşte, îi dă pradă fiarelor, o face şi din orgoliu, ca să se vadă că ea are nu doar călăi şi lichele, ci şi martiri.

Basarabia a dat poporului român mai mulţi sfinţi: de la Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, ale cărui moaşte au fot mutate de către Alexandru cel Bun la Suceava, el fiind considerat sfântul protector al Ţării Moldovei, la Sfântul Ioan Hozevitul, care şi-a făcut liceul la Lipcani, şi până la Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, născut la Sângerei, judeţul Bălţi, martirizat în temniţele comuniste…

Săptămâna trecută toată Basarabia a stat cu urechile lipite de difuzoare, ca să asculte „Sfântul închisorilor”, un scenariu radiofonic, realizat de Societatea Română de Radiodifuziune (regizor - Petru Hadârcă, scenariu radiofonic – Ion-Costin Manoliu, în rolul lui Valeriu Gafencu – Dan Puric).

Am avut impresia că acea celulă de închisoare, în care tânărul Valeriu Gafencu era martirizat, se transformase în chilie de mănăstire, când consângeanul nostru se ruga şi pentru noi, cei de azi, rostind cuvinte puţine, dar bogate în înţeles:
– Auzi-i, Doamne…
Valeriu Gafencu e puţin cunoscut şi la baştina lui… Dar şi în Ţară…
Mă gândesc că Ţara ar câştiga mult dacă ar promova imaginile unor mucenici care au fost răstigniţi relativ recent de către regimul barbar-comunist.

În SUA, despre Republica Moldova încă nu s-a auzit, iar despre România se ştie doar că e… patria lui Dracula. Am răsfoit manualele de geografie de acolo, unde peste imaginea rotundă a acestei ţări este suprapus portretul domnitorului muntean Vlad Ţepeş, cu un comentariu de o jumătate de rând: „România, patria vampirului Dracula”. Atât.

Mitul despre Vlad Ţepeş cel sângeros a ajuns şi la Moscova.

Astfel în manualele elevilor ruşi e studiată „Povestea despre Dracula Voievod”, lucrare ce ţine de începutul secolului XVI, tradusă din slavona veche.

Din păcate, Dracula a devenit pe mapamond simbolul fals al istoriei şi al neamului românesc. Simbol impus din afara ţării. Să nu-şi poată România afirma nici unul dintre simbolurile care o reprezintă?! Dar nişte simboluri trebuie cultivate mai întâi în interiorul ţării, apoi – promovate în afara ei. Cum fac ruşii cu „matrioştele”. Sau ungurii – cu ceardaşul. Ori ucrainenii – cu sarmalele lor umplute cu slană.

Dacii, Zamolxis,  Carpaţii, Cucuteni, Bisericile Bucovinei, Periniţa, Doinele, Coloana Infinitului, Luceafărul, Enescu şi alte simboluri, toate împreună, l-ar substitui pe Dracula, dacă România de azi ar fi preocupată să-şi promoveze o altă imagine, cea pe are o merită.

Şi aici s-ar putea încadra Basarabia în promovarea unor simboluri comune.

Unul dinte ele ar fi Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.