RSS

Vlad Filat l-a felicitat pe Patriarhul Rusiei

20.11.2011 Actual
178
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: gov.md

Prim-ministrul Vlad Filat a adresat un mesaj de felicitare Sanctităţii Sale Kirill, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, care îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere, împlinind 65 de ani.

Premierul moldovean îi urează Patriarhului bunăstare, succese, forţă de viaţă inepuizabilă şi slujire activă a Bisericii, şi  cauzei pentru unirea şi prosperarea tuturor credincioşilor. Filat i-a mai dorit Patriarhului pace şi lumină.

„Activitatea Dumneavoastră neobosită pe care o desfăşuraţi cu dăruire de sine, pentru promovarea idealurilor de bunătate, dreptate, umanitate şi pentru stabilirea compasiunii şi armoniei în societate, întărirea păcii civile, precum şi armonizarea relaţiilor inter-religioase, merită respectul  şi sprijinul tuturor”,  menţionează Vlad Filat, citat de serviciul de presă al Guvernului.

Vlad Filat mai scrie în mesaj că recentă vizită a Sanctităţii Sale în Moldova a lăsat o impresie puternică în inimile credincioşilor.

Şi Mitropolia Moldovei anunţă că ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldovei, se află la Moscova în legătură cu jubileul Patriarhului Kirill. Ieri, ÎPS Vladimir, alături de arhierei din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, a participat la slujba privegherii din Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova, unde s-au închinat Brâului Maicii Domnului, care a fost adus în Rusia spre închinare credincioşilor. La Moscova, cu prilejul celor 65 de ani de viaţă ai Patriarhului, se află „un imens sobor de arhierei, preoţi şi diaconi din întreaga Patriarhie Rusă”, precizează Mitropolia Moldovei.

Autor: HotNews
0

Comentarii (2)

  • 20.11.2011 15:49
    Constantin:

    Rushine Vlade, nu te-am votat ca sa-l felicitzi pe kgb-istul asta antihrist

  • 20.11.2011 15:59
    Mila:

    Foarte corect a facut.





21.11.2011

Peste 100 de copii din Hagimus vor avea condiţii mai bune de trai datorită asistenţei Uniunii Europene şi PNUD

21.11.2011

Echipa liceului „M. Eminescu” din Sipoteni este finalista concursului de dezbateri „În calea spre Parlament”

21.11.2011

Asociaţiile de afaceri lansează Agenda Naţională de Business 2012-2013

21.11.2011

Incubatoare de Inovare în Republica Moldova

21.11.2011

ADR Nord va lansa proiectul „Aprovizionarea cu servicii de apă și canalizare a locuitorilor satului Duruitoarea Veche, comuna Costești, raionul Rîșcani”