RSS

Sorin Ovidiu Vântu, din nou, în arest

07.11.2011 Actual
142
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: agerpres.ro

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore a inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare (în dauna PETROM SERVICE S.A.) şi spălare a banilor, a informat un comunicat al instituţiei remis AGERPRES.

Potrivit Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, din cauza unor activităţi frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

Probatoriul administrat până în prezent a relevat totodată că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro, a indicat sursa citată.

"Din ansamblul probelor administrate până în prezent a mai rezultat faptul că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii PETROM SERVICE S.A., a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real. În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul S.C. PETROM SERVICE S.A., prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau ale unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special S.C. Realitatea Media S.A. (14.200.000 euro), S.C. Imobiliar Network 2002 S.A. (6.725.000 euro) şi S.C. GM Invest S.A. (1.300.000 euro). În această cauză, cercetările sunt în derulare şi în prezent procurorii procedează la audieri de persoane", se explică în comunicatul citat.

Autor: Agerpres.ro
Sursa: agerpres.ro
0

Comentarii (0)



    08.11.2011

    SOMATO-info / Octombrie 2011

    08.11.2011

    Instituirea unei biserici autocefale ar putea scoate Chişinăul din mrejele geopoliticii ortodoxiei

    07.11.2011

    Dezvoltare durabilă prin ecotehnologii, ecoproduse, ecoservicii

    07.11.2011

    Chişinău Circumvention - progresul artistic şi social în regiunile periferice

    05.11.2011

    Calitatea lucrărilor la drumului M-14 prin or. Edineț, obiect de discuție în cadrul unei ședințe la Primăria Edineț