RSS

Moscova a deschis DOSAR PENAL pe numele fiului lui Igor Smirnov

28.10.2011 Actual
587
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: wikipedia.org

Autorităţile ruseşti au intentat dosar penal pe numele lui Oleg Smirnov, fiul liderului regiunii secesioniste transnistrene, Igor Smirnov. Oleg este acuzat de delapidarea ajutoarelor umanitare.. Despre aceasta comunică RIA Novosti, care citează surse din cadrul Comitetului de anchetă al Federaţiei Ruse.

Oleg Smirnov (foto) este acuzat de faptul că ar fi implicat în delapidarea a 160 milioane de ruble ruseşti. Printre alte „personaje transnistrene”, care figurează în dosar, se numără şi adjunctul preşedintelui băncii transnistrene – Oleg Briziţki.

Conform organelor de anchetă, delapidarea a fost comisă între 2008 şi 2009 din fondurile alocate Transnistriei de Rusia pentru adaosuri la pensii şi susţinerea sectorului agrar.

Gazeta.ru aminteşte, în context, că în această toamnă Moscova i-a cerut lui Igor Smirov să nu se implice în cursa prezidenţială şi să cedeze în faţa favoritului Kremlinului – spicherul Anatoli Kaminski. Şeful „Rospotrebnadzor”, Ghenadii Onişcenko, a declarata, recent, că Rusia ar putea interzice importul de băuturi alcoolice, inclusiv al divinului „Kvint”.

Igor Smirnov, care conduce cu regiunea separatistă Transnistria din 1991, are doi feciori – Oleg şi Vladimir.

Autor: HotNews
0

Comentarii (0)



    28.10.2011

    Loteria "Diversity Visa" – înregistrarea on-line se încheie pe 5 noiembrie

    28.10.2011

    Ateliere de informare: Importanța studiilor de fezabilitate în consolidarea procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova

    28.10.2011

    Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, va vizita Republica Moldova, 1-4 noiembrie 2011

    28.10.2011

    Conferință Națională: „Armonizarea strategiilor locale de dezvoltare social-economică cu strategiile naţionale sectoriale”

    27.10.2011

    Elevi din trei şcoli din Republica Moldova participă la competiţia internaţională „Şcoli Europene pentru o planetă vie”, organizată de WWF şi Fundaţia ERSTE