Unul dintre patronii „Jurnal Trust Media” a fost condamnat
Victor Ţopa, unul dintre patronii „Jurnal Trust Media”, a fost condamnat, în data de 19 octombrie, la zece ani de detenţie pentru şantaj. Informaţia despre condamnarea lui Ţopa a fost confirmată azi, pentru presă, de o instanţă din Chişinău, informează Agenţia Monitor Media.
Presa de la Chişinău scrie că Ţopa ar fi fost condamnat într-un dosar legat de „Victoriabank” ce ţine de înstrăinarea unui pachet de acţiuni (în valoare de 9 milioane USD) ale băncii sub ameninţarea cu moartea a unui acţionar. Potrivit „Adevărul”, omul de afaceri Victor Ţopa s-ar afla acum în afara ţării.
Anterior, Victor Ţopa afirma că dosarul penal i-a fost fabricat la comanda omului de afaceri Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi vicepreşedinte al PDM.
Unimedia.md aminteşte că Victor Ţopa se numără printre iniţiatorii Mişcării Antimafie, creată în vara anului trecut, care pledează împotriva lui Vlad Plahotniuc. Acesta este acuzat de Mişcarea Antimafie că şi-ar fi subordonat mai multe instituţii de stat şi a organizat mai multe atacuri de tip raider la un şir de agenţi economici şi instituţii bancare.
„Jurnal Trust Media” include şapte instituţii de presă: portalul Jurnal.md, ziarul „Jurnal de Chişinău”, „Jurnal” TV, postul de radio „Jurnal” FM, săptămânalul „Economist”, tabloidul „Apropo” şi Agenţia de publicitate „Reforma advertising”.
Sursa: Monitor Media
- 20.10.2011
-
Edineț: A șasea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”
- 20.10.2011
-
Raportul Regional al Dezvoltării Umane 2011: Banii nu înseamnă totul în Republica Moldova
- 19.10.2011
-
Compania “Incasso” îşi felicită colegii şi partenerii cu Ziua Juristului
- 19.10.2011
-
PRECEDENT în dosarele victimelor din 7 aprilie 2009
- 19.10.2011
-
A șasea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”, în Regiunea Nord
Video Line
- 15.10.2011
-
Certificate recunoscute în UE pentru formatori din Moldova
- 06.10.2011
-
In Memoriam, Steve Jobs (1955-2011)
- 02.10.2011
-
Polonia Mea
Comentarii (3)
Cu judecatorii de buzunar ai lui Plahotniuc, orice persoana, care il critica pe prichindelul din Grozesti, poate sa faca puscaria. Cu o viteza uimitoare pentru tara noastra si procedura judiciara, toate dosarele comandate de Plahotniuc sunt imediat examinate. Va mai amintiti de amenintarile lui, la adresa celor, care il critica ? :) Afara din politica, Plahotniuc !
Fratii Topa impreuna cu toavrasul lor Sergiu Mocanu, fost consilier a lui Vladimir Voronin au efectuat mai multe ilegalitati, preluind diverse afaceri, de la acaparea diferitor surse media pina la afaceri bancare si principal ca toate aceste se faceau ilegal, incalcind legea. Si acum acestea mai au tupeul sa faca diferite invinuiri. De asemenea Victor Topa a fost implicat in mai multe scheme de ilegalitati precum trafic de persoane, arme si droguri.Astia sunt adevaratii MAFIOTI ai Republicii Moldova, din nu stiu care considerente domnul Filat tot incearca sa le acopere faptele, acuma chiar cred ca in spatele miscarii lui Mocanu, sta Vlad Filat !!!!
"Saracutul" Plahotniuc :) Anume el e cel mai mare raider din RM. Chiar si Voronin, pe care Plahotniuc l-a ajutat sa-si sporeasca capitalul, s-a dezis de el, fiind ingrozit de proportiile hotiilor lui Plahotniuc.