China este interesată să deruleze o serie de proiecte în Moldova

China este dispusă să-şi deschidă şi mai mult piaţa de desfacere pentru produsele moldoveneşti, în special ale industriei vitivinicole din Republica Moldova, iar creşterea de şapte ori în anul trecut a exporturilor de vinuri moldoveneşti în această ţară, este un indiciu de popularitate crescândă a băuturilor moldoveneşti printre consumatorii chinezi. Autorităţile chineze vor încuraja întreprinderile de stat, precum şi cele din sectorul privat, de a dezvolta proiecte comune concrete în R. Moldova. Declaraţii în acest sens a făcut vicepremierul Chini, Li Keqiang, care s-a întâlnit, joi, cu vice-prim-ministru, ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă.
Potrivit vicepremierului chinez, citat de serviciul de presă al ministerului de Externe de la Chişinău, vizita lui Leancă va imprima un impuls puternic raporturilor bilaterale, va contribui la promovarea proiectelor în domenii de interes comun, cum ar fi sectorul energetic, dezvoltarea infrastructurii drumurilor, agricultură, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale.
La rândul său, ministrul Leancă a declarat că Guvernul R. Moldova manifestă disponibilitatea de a examina posibilităţile de stimulare şi facilitare a contactelor interumane, a schimburilor culturale şi educaţionale între ambele ţări. În acest context, cei doi vicepremieri au convenit asupra necesităţii elaborării unui plan comun de acţiuni de celebrare a celei de-a 20-a aniversări de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-chineze.
Iurie Leancă efectuează o vizită oficială de trei zile în China.
Sursa: mfa.gov.md
- 13.10.2011
-
Moldova should provide detailed information regarding all the issues raised during the Universal Periodic Review until the adoption of the Final Report on the 14th of October
- 13.10.2011
-
30 de funcţionari publici şi experţi non-guvernamentali din municipiul Chişinău sunt instruiţi pe domeniul eficienţei energetice
- 13.10.2011
-
INCASO Compania de Recuperare a Datoriilor, Va prezinta lista persoanelor juridice – rau platitori, ce nu-si executa cu rea vointa obligatiile contractuale.
- 12.10.2011
-
Bruxelles: Directorul ADR Nord, care face parte dintr-o delegație a MDRC, participă la Open Days
- 12.10.2011
-
Ucraina trebuie să ia măsuri împotriva criminalităţii endemice din rândurile poliţiei
Video Line
- 06.10.2011
-
In Memoriam, Steve Jobs (1955-2011)
- 02.10.2011
-
Polonia Mea
- 22.09.2011
-
Vlad Filat despre proiectele energetice pe dimensiunea R.Moldova-România
Comentarii (0)