Republica Moldova, cimitirul inteligenței

HBO România a difuzat un documentar despre cel mai mare cimitir din Europa. Ştiţi care este, nu-i aşa? Cimitirul “Sfântul Lazăr” din Chişinău, cunoscut şi sub numele de cimitirul Doina. Uimitor şi în acelaşi timp şocant cum pot să fie moldovenii care muncesc acolo. Adică acei moldoveni angajaţi cu acte în regula, care vin în fiecare zi să îngroape/dezgroape morţi.

Nu vreau şi nici nu pot să comentez nivelul intelectual al acelor amărâţi, nici felul în care vorbeau, nici cum gândeau. De altfel, ei nu se consideră deloc amărâţi. Sunt absolut resemnaţi şi nu consideră derizoriu faptul că au cea mai ingrată muncă din lume. Un exemplu mai mult decât grăitor: un tip, să fi avut vreo 25 de ani, spunea în documentar despre sine că a moştenit meseria de gropar de la ta-su. Sic! Că aşa este normal: “fiul să fie ca tata”.

-

Nu am putut să nu fac o paralelă cu cimitirul iluziilor, mormântul viselor, sicriu al speranţelor - Republica Moldova. Şi ştiţi ce este foarte trist? Că tânărul de 25 de ani, moştenitorul unei meserii cu care nu ai dreptul să te mândreşti, are corespondenţi în tare mulţi cetăţeni din această ţărişoară. Căci mereu m-a surprins la dragii mei de moldoveni resemnarea, autosatisfacţia. Deşi nu este nicidecum cazul. Am ce mânca, am ce pune pe mine, am unde dormi, am unde munci? Super, sunt mulţumit. Cam aşa gândesc majoritatea moldovenilor. Nu contează că mâncarea nu este decât un parizer puturos, casa o dărăpănătură sau o garsonieră închiriată, iar munca… gropar în cimitirul Doina. Ei bine, nu putem da vina tot timpul pe spiritul nostru mioritic. Răul nostru are altă rădăcină: lenea intelectuală. Ne complacem într-o situaţie mizeră pentru că atâta ne poate tărtăcuţa. Suntem proşti? Sunt proşti moldovenii? Nu. Pur şi simplu avem o dificultate mare, o reţinere în a ne pune neuronii la treabă.

-

Ce este mai simplu? Să gândeşti, să ai responsabilităţi, să iei decizii sau să sapi o groapă şi să arunci ţărână pe un coşciug? Moldovenii ştiu răspunsul: datul cu cazmaua este simplu, deci de preferat. Cât ar fi de straniu, dar dacă moldovenii erau un pic mai leneşi la muncile fizice, poate că erau mai bogaţi şi mai bine văzuţi. Căci munca intelectuală aduce respect, cea fizică poate doar nişte muşchi mai tari. Şi acum îmi amintesc cum se lăudau colegii mei de clasă din şcoala primară ce munci prestau pe acasă. Cu alte cuvinte, nu erai tare dacă ai dat gata “Ultimul Mohican”, ci erai tare dacă porcul din bătătură se apropie de 500 de kilograme. Nu cred că mai mult de 4 colegi, inclusiv şi subsemnatul, au ajuns să mai facă o facultate. Dar colegii mei nu erau deloc proşti. Aveau o inteligenţă nativă, şmecheră, dar lenoasă din punct de vedere intelectual. Dacă îi duci în Africa, în cele mai grele condiţii, se vor descurca de minune. Paraşutează-i în Biblioteca Naţională şi nu vor mai şti ce-i cu ei.

-

Apropo, să nu vă păcălească faptul de a avea foarte mulţi studenţi în facultăţile din Moldova. Majoritatea nu învaţă, nu-şi găsesc un rost cu diploma pe care o obţin. Vor călca pe urmele părinţilor lor, vor pleca în Spania, Italia. Am avut colegi de universitate, nu de facultate, care pe timpul studiilor au regresat mult intelectual. Explicaţia este simplă. Dacă la liceu erau lângă mama şi tata, iar părinţii îi obligau să înveţe, la facultate erau de capul lor. Aşa că lenea noastră intelectuală a fost mai puternică decât orice responsabilitate faţă de săracul “bateanea”. Asta este soarta noastră, a moldovenilor, să fim resemnaţi, iar dacă reuşim să ne acomodăm în vreun fel situaţiei - să fim mulţumiţi. Ce mai contează că suntem cea mai săracă ţărişoară din Europa? Soluţia, mă întrebaţi? Educaţia. Adică statul acesta nerod să investească tot mai mult în şcoli, ca barem urmaşii noştri să fie deştepţi, dacă noi suntem talpa.