RSS

Kremlinul începe ofensiva informaţională în Transnistria

23.09.2011 Actual
362
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: pmr.rosvesty.ru

Joi, la Tiraspol a fost deschis punctul de corespondenţi al ziarului „Rossiskie vesti” („Noutăţi ruseşti”), o publicaţie federală rusă editată de Fondul Culturii Ruse, Uniunea cinematografilor din Rusia şi Direcţia pentru treburile preşedintelui Federaţiei Rusiei, comunică Agenţia Monitor Media.

La eveniment au participat jurnalişti ruşi şi transnistreni, şi reprezentanţi ai administraţiei separatiste de la Tiraspol.

Redactorul-şef al publicaţiei ruse, Alexei Titov, citat de „Novâi reghion”, a spus că „Rusia are interse în acest punct important din sudul fostei Uniunii Sovietice” şi că „Transnistria nu a fost apreciată deplin în cercurile politice şi de afaceri din Rusia”.

Ziarul „Rossiskie vesti” este unica sursă de informaţie pentru cetăţenii ruşi despre evenimentele petrecute în Transnistria, a spus unul dintre jurnaliştii gazetei, citat de Olvia pres.

Agenţia Monitor Media a informat anterior că, la mijlocul lunii iulie a.c., „Rossiskie vesti”, publicaţia Kremlinului, a lansat un tiraj de cinci mii de exemplare în Transnistria. Atunci, publicaţia rusă a anunţat că demarează proiectul special „Ştiri din statul transnistrean” („Новости приднестровского государства”).

„Rossiskie vesti” este o publicaţie săptămânală, abonată de toate ministerele şi structurile de stat ale Federaţiei Ruse.


RECUNOAŞTEREA Transnistriei ca stat de către Moscova! Prima rândunică?

Autor: Monitor Media
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (0)



    01.11.2011

    Masă rotundă de evaluare a proiectului „Importanța studiilor de fezabilitate în consolidarea procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova”

    01.11.2011

    Buletinul informativ nr.10, elaborat și difuzat de ADR Nord

    01.11.2011

    Lansare de studiu: Transnistria - o posibilă unitate administrativ-teritorială de nivelul II în componenţa Republicii Moldova

    01.11.2011

    Nu ratați conferința ”Dezvoltare durabilă prin ecotehnologii, ecoproduse, ecoservicii”

    01.11.2011

    Expert IDIS recomandă modificarea formulei de calcul a preţului de procurare a gazelor naturale