RSS

Ioniţă începe AUDIERILE

12.09.2011 Actual
313
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: europalibera.org

Comisia parlamentară Economie, buget şi finanţe începe audierile parlamentare în legătură cu recentele atacuri de tip raider asupra unor bănci şi companii din Republica Moldova. Anunţul a fost făcut astăzi de către Preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă.

Prima şedinţă va avea loc marţi, 13 septembie a.c., şi vor fi audiate Banca Naţională a Moldovei şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Veaceslav Ioniţă a precizat că şi săptămâna viitoare vor avea loc audieri, fiind urmate şi de altele în cazul în care va fi nevoie.
 
„Ceea ce este cert e că avem de rezolvat două probleme. Prima, să asigurăm proprietarului proprietatea şi, a doua, cu mult mai dificilă, să fie pedepsiţi vinovaţii. Dacă nu o rezolvăm pe a doua, prima nu s-a rezolvat”, a spus Ioniţă.
 
Membrii Comisiei Economie, buget şi finanţe urmează să identifice carenţele legislative, în cazul în care acestea există, şi să verifice cum instituţiile de stat vizate au gestionat situaţia. Informaţiile acumulate vor fi incluse într-un raport, care, ulterior, va fi prezentat în plenul Parlamentului pentru a se lua o decizie în legătură cu acest caz.
 
„Acum toţi partenerii noştri vor să vadă cum vom gestiona acest caz. Moldova va trece testul de maturitate ca stat, ori trebuie să ridicăm mâinile în sus şi să spunem că suntem un stat falimentar şi capturat”, a menţionat Veaceslav Ioniţă.
 
Veaceslav Ioniţă a adresat un apel către toţi cei care consideră că li s-au încălcat drepturile de proprietate sau care deţin informaţii utile cu referire la aceste cazuri să le trimită, pe parcursul acestei săptămânii, Comisiei parlamentare Economie, buget şi finanţe: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 105 sau pe adresa de e-mail .
Autor: Stelina Ciobanu, HotNews.md
0

Comentarii (0)



    01.11.2011

    Cornel Ciurea: Are oare Republica Moldova un rol de jucat în context regional?

    31.10.2011

    “Promovarea inovarii în Europa de Est şi Asia Centrală”

    31.10.2011

    Lansare de studiu: Vulnerabilitatea economiei naţionale la scumpirea gazelor naturale

    28.10.2011

    Loteria "Diversity Visa" – înregistrarea on-line se încheie pe 5 noiembrie

    28.10.2011

    Ateliere de informare: Importanța studiilor de fezabilitate în consolidarea procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova