RSS

Drapelul lui Şefan cel Mare va ajunge la Chişinău pe 24 august

16.08.2011 Actual
265
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: noi.md

Stindardul liturgic a lui Ştefan cel Mare va fi adus la Chişinău în data de 24 august şi va fi expus publicului larg la Muzeul Naţional de Arhiologie şi Istorie în perioada 27 august – 10 septembrie, în cadrul aniversării a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova.

Potrivit organizatorilor, steagul va ajunge în Moldova cu un avion militar special, iar în asigurarea securităţii acestuia vor fi antreanţi pste o mie de poliţişti.
 
„Securitatea va fi asigurată de către Brigada cu destinaţie specială „Fulger”, respectiv, regimentul de patrulă şi santinelă „Scut”. Vor fi implicate serviciile poliţiei rutiere, iar accesul în Muzeu va fi securizat. Toţi vizitatorii vor fi verificaţi prin sistemul detector de metal şi nu li se va permite să între cu arme”, a menţionat şeful Direcţiei generală poliţie şi ordine publică din cadrul MAI, Marin Maxian.
 
Pentru asigurarea securităţii şi amenajarea spaţiului expoziţiei, Guvernul va aloca din rezerva de stat circa 300 mii de lei. Experţii în domeniu susţin că valoarea stindardului liturgic se estimează la 7,5 milioane de euro. Acum şapte ani, a început restaurarea lui şi au fost cheltuiţi circa 20 mii de euro. Exponatul este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea, care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Conţine o inscripţie în limba greacă şi alta în slavonă, cu o rugăciune a lui Ştefan cel Mare către Sfântul Gheorghe. Până în anul 1917, acest stindard s-a păstrat la o mănăstire de pe Muntele Athos, Grecia. Din 1917, a fost adus la Bucureşti.
 
„Nu este vorba de un steag de luptă cum cred unii. Este un steag pe care îl purtau călugării la hramul mănăstirii Zografu, care avea drept sfânt patron pe Sfântul Gheorghe. Deci nu este un steag, ci un prapor sau un stindard liturgic”, a menţionat directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander Târnoveanu.
Autor: Lina Susan, HotNews.md
0

Comentarii (2)

  • 16.08.2011 18:26
    Sorin Oprescu:

    Mii interesant cum va comenta Vlad Filat, acest fatarnic al nostru
    Stefan cel Mare va fi domnitor moldovean sau roman pe 27 august?
    Sau Filat la Bucuresti ii zice roman, iar la Chisinau moldovean.
    Oricum, ca in aceste vremuri grele pentru Republica Moldova, nu cred ca era indicat sa se cheltuie atitea mii de lei.
    Filat ca de obicei- actiuni de PR !!!

  • 16.08.2011 20:13
    Vasile Sulă:

    actiune de care nu avem nevoie la saracia asta



16.09.2011

Experți din Germania, pentru întreprinderi din Moldova

16.09.2011

„Situația din domeniul autonomiei locale în Republica Moldova este gravă, iar pentru ameliorarea ei este nevoie de acțiuni urgente ” – opinia Autorităților Publice Locale

16.09.2011

La Edineț va avea loc iarmarocul „Coşul de aur”, ediția I

16.09.2011

ANUNŢ privind organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant de specialist în finanțe și contabilitate în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord

16.09.2011

Până pe 23 septembrie: Depune dosarul pentru proiectul de instruire politică pentru tinerii lideri din Republica Moldova