De astăzi, CHIRTOACĂ va toca PARALE
09.08.2011 Actual
319

Veselie mare astăzi la Primăria Chişinăului. Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, a împlinit vârsta lui Hristos – 33 de ani. Deşi a păşit pe cea de-a 33-a scară a vieţii, Cirtoacă spune că se simte ca la 20 de ani.
„Aş spune că sunt de 23 sau 20, aşa simt eu, deşi îmi dau seama că pe unde am însurit nu se mai face înapoi”, a spus Chirtoacă pe un ton vesel.
Printre cei care a păşit astăzi pragul biroului lui Dorin Chirtoacă se numără premierul Vlad Filat, Guvernatorul Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu, rude, colegi, dar şi pici de la grădiniţă.
Monede jubiliare, cărţi, icoane, undiţă, păpuşi, chiar şi un aparat de făcut bani, pentru ca în bugetul municipal întotdeauna să existe finanţe pentru necesităţile capitalei... Sunt doar câteva dintre cadourile de care s-a bucurat astăzi Chirtoacă.
Pe lângă cadouri, a avut parte şi de cel mai dulce sărut din partea unei fetiţe de 4 ani, care a venit împreună cu bunica să-l felicite. Aceasta i-a cântat primarului „Mulţi ani trăiască!”, spunând că îl iubeşte şi că este prinţul ei. Bunica micuţei a spus că până acum Chirtoacă a fost sărutat de nenumărate ori la televizor, iar astăzi, pentru prima dată, micuţa Cătălina a avut posibilitate nu numai să-l îmbrăţişeze, dar şi să-l sărute pe viu.
Un cadou sugestiv au fost două păpuşi – mire şi mireasă, aluzie pentru primar că ar fi timpul să-şi întemeieze o familie.
Autor: Lina Susan, HotNews.md
- 01.11.2011
-
Expert IDIS recomandă modificarea formulei de calcul a preţului de procurare a gazelor naturale
- 01.11.2011
-
Cornel Ciurea: Are oare Republica Moldova un rol de jucat în context regional?
- 31.10.2011
-
“Promovarea inovarii în Europa de Est şi Asia Centrală”
- 31.10.2011
-
Lansare de studiu: Vulnerabilitatea economiei naţionale la scumpirea gazelor naturale
- 28.10.2011
-
Loteria "Diversity Visa" – înregistrarea on-line se încheie pe 5 noiembrie
Video Line
- 26.10.2011
-
"Clovnul de la Elysee"
- 15.10.2011
-
Certificate recunoscute în UE pentru formatori din Moldova
- 06.10.2011
-
In Memoriam, Steve Jobs (1955-2011)
Comentarii (0)