Ce trebuie să facă Filat ca să placă lumii rafinate şi cultivate din cetatea de pe Bîc?

Premierul şi-a rostit mesajul şi a spus urbi et orbi ce-l deranjează în activitatea sa din fruntea executivului. În fond, se cam ştia ce îl deranjează şi se ştia de ce nu spune (apropo, unii comentatori principiali şi intransigenţi i-au şi reproşat întîrzierea cu care a dat în vileag metehnele triumviratului democratic).

Păi, n-a spus pentru că un electorat la fel de împărţit în trei ca şi coaliţia de guvernare stătea cu pumnii strînşi şi se ruga care cui nimerea: oricum, cu orice preţ, cu orice sacrificiu, trebuie păstrată alianţa.  Pentru a păstra alianţa, Filat a cedat cîteva posturi ministeriale care i se cuveneau conform algoritmului, pentru că partenerii care au obţinut scoruri mai mici la alegeri pur şi simplu blocau crearea alianţei dacă nu li se dădeau posturile respective.

Pentru a păstra alianţa, Filat şi-a retras candidatul din alegerile primarului de Chişinău. Da, a fost o decizie luată cu scrîşnet de dinţi – cel mai puternic partid necomunist a renunţat la competiţie şi a declarat explicit că îl susţine pe candidatul liberal. Gest care a fost foarte iute interpretat cu recunoştinţa tipică moldovenească – n-a avut încotro, candidatul era slab, Dorin ar fi cîştigat şi fără chestiile astea. Acum, după alegerile locale, i se cer noi cedări lui Filat – să le dea postul de preşedinte de raion aliaţilor chiar şi acolo unde PLDM a obţinut majoritatea consilierilor în raport cu partenerii din AIE.

O fi fost această obrăznicie orientată spre mîncarea repetată a praznicului picătura care a umplut paharul sau că o fi fost nişte mişcări astrologice pe cer, Filat a decis să nu mai cedeze. Şi a spus de ce.  Şi comentariile doldora de recunoştinţă,  sinceritate şi corectitudine tipic moldovenească  i-au precedat şi i-au succedat mesajul.  Că el a luat ce-a vrut şi în AIE-1, şi în AIE-2. Chiar aşa? În AIE-1, zice lumea bine informată, şi Filat, şi Lupu pretindeau la postul de preşedinte al parlamentului. Şi ca de obicei, cînd se bat doi, ştim noi al cîtălea cîştigă. Şi am văzut cu cîtă inteligenţă şi înţelepciune tipic moldovenească a administrat această funcţie. În AIE-2, lui Filat i-au fost impuşi nişte miniştri care consideră că guvernul e un fel de şezătoare, iar primul-ministru nu e şeful miniştrilor, ci un fel de coleg cu care stai la o bere şi discuţi despre fotbal şi despre femei. Să însemne asta că Filat a luat tot ce-a vrut?

Ce mai zice şi scrie lumea intelectuală despre Filat? Păi, că e ahtiat de putere.  E chiar de-a mirării. Că ceilalţi politicieni s-au băgat în meseria asta pentru a-şi manifesta dispreţul faţă de putere şi pentru a da dovezi cutremurătoare de modestie şi ascetism. Cineva care e gata să candideze şi un secol la postul de preşedinte nu e ahtiat de putere, iar Filat, care a acceptat cel mai vulnerabil post din administraţie, e ahtiat. Ori poate nu-i adevărat că premierul poate fi demis cu tot cu guvern la o minimă schimbare a raportului de forţe în legislativ?

Şi acuzaţia de graţie este că se pregăteşte să se alieze cu comuniştii.  Aceasta sună cel mai convingător din partea formaţiunii politice care, în decursul lunii decembrie trecut, ne tot declara misterios că PCRM i-a făcut nişte oferte foarte generoase.

Deci, ce trebuie să facă Filat ca să placă lumii rafinate şi cultivate din cetatea de pe Bîc? Să-l susţină pînă-n pînzele albe pe un candidat la postul de preşedinte care nu are şanse să fie ales. Să accepte ca miniştrii din guvernul pe care îl conduce să se joace de-a bîza cu el.  Să  le dea partidelor din alianţă tot ce-i vor cere acestea.

Atunci…: Ehei, atunci va fi întrebat de intransigenţii noştri principiali şi valoroşi: de ce e ineficient guvernul? De ce sînt lente progresele? De ce nu-şi dă demisia?

Aşa că, într-adevăr, Filat a obţinut tot ce-a vrut. Solidaritate, susţinere, înţelegere, recunoştinţă. Toate tipic moldoveneşti.