RSS

Promisiunea lui Filat

28.06.2011 Actual
1050
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: unimedia.md

Premierul Vlad Filat a plecat, ieri, în Turcia, împreună cu familia sa, unde se va odihni timp de patru zile. 

Informaţia a fost comunicată presei de către purtătorul de cuvânt al premierului – Igor Volniţchi, care însă nu a precizat unde anume se odihneşte în Turcia familia premierului. Volniţchi a spus că toate cheltuielile legate de călătoria lui Vlad Filat sunt suportate din bugetul său personal. 

Recent, premierul Vlad Filat a declarat presei că are o promisiune faţă de soţia sa Sanda – de a merge într-o scurtă vacanţă cu familia, avându-se în vedere că în ultima perioadă avuse o agendă supraîncărcată. 

Amintim că ieri şedinţa Consiliului AIE a cărei preşedinţie o deţine PD nu s-a reunit din cauza că PLDM s-a arătat „în imposibilitate până la sfârşitul săptămânii”. 

Deputatul liberal-democrat, Veaceslav Ioniţă, a comunicat, aseară, într-o emisiune la TV că Vlad Filat a plecat într-o vizită privată peste hotare, afirmaţie care l-a făcut pe deputatul democrat Adrian Candu să declare că gestul lui Filat este inacceptabil din punct de vedere al educaţiei. 


Alianţa arde, dar Filat se piaptănă... peste hotare

Autor: HotNews
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (1)

  • 28.06.2011 12:08
    Gheorghe Fântână:

    Filat e un fel de Voronin, numai ca mai mic ca dimensiune politica - un Voronicel...





17.10.2012

Socialiştii optează pentru consolidarea statalităţii prin promovarea valorilor creştin ortodoxe.

16.10.2012

În orașul Ialoveni va fi inaugurat un Centru de informare pentru administraţiile publice locale

16.10.2012

Igor Dodon s-a întîlnit cu raportorii APCE pentru Moldova

16.10.2012

A apărut primul număr al suplimentului „Obiectiv European”

16.10.2012

Managementul riscurilor în securitatea informaţională