RSS

Începe postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. VEZI ce bucate poţi mânca

20.06.2011 Actual
296
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: calendar-ortodox.ro

Astăzi începe Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, numit în vechime şi Postul Cincizecimii.

Potrivit Mitropoliei Moldovei, acest post este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 si 14,23). Prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea, în vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii. 

Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constiţutiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, Episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numeşte postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii. Se pare că la început, acest post era ţinut numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume. 

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sâmpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e în funcţie de data variabilă a Învierii lui Hristos.

După Pravila cea mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn (şi vin), iar sâmbăta şi duminica şi peşte; dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin. La hramuri şi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie.

Autor: Mitropolia.md
Sursa: mitropolia.md
0

Comentarii (0)



    21.06.2011

    ”Festivalul berii şi băuturilor răcoritoare” la Bălți

    21.06.2011

    Tortura şi impunitatea: punct şi de la capăt

    21.06.2011

    Republica Moldova nu îşi poate permite luxul să tacă când se reconfigurează securitatea continentului european

    20.06.2011

    Administratorul ZEL ”BĂLȚI” a participat la a 5-a Coferință Economică pentru Europa de Sud-Est în or. Berlin

    20.06.2011

    Numărarea în paralel a voturilor realizată de Promo-LEX confirmă datele oficiale