Cum vor reacţiona Bruxellesul şi Bucureştiul în faţa unei eventuale reveniri la putere a comuniştilor?

Republica Moldova rămâne singura ţară europeană unde emblema secerei şi ciocanului nu a intrat definitiv în muzeul de istorie. Niciodată comuniştii moldoveni nu au fost atât de aproape să câştige primăria capitalei Chişinău, cel mai pro-european oraş din Moldova.
 
Se pare că Dorin Chirtoacă, candidatul alianţei europene, şi Igor Dodon, candidatul comuniştilor, vor merge într-un tur doi, dar rezultatul strâns îi alarmează, mai mult sau mai puţin, pe europeni. Cum vor reacţiona Bruxellesul şi Bucureştiul în faţa unei eventuale reveniri la putere a comuniştilor?

Prezentarea Republicii Moldova ca model de succes al parteneriatului estic a fost, pare-se, pripită. Dirk Schübel, şeful delegaţiei europene la Chişinău, avertiza la sfârşitul lunii trecute că luna de miere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova s-a terminat.

Declaraţia, făcută în plină campanie electorală pentru primăria Chişinăului, vorbea despre indecizia autorităţilor moldovene, cele pro-europene, în continuarea reformelor: ”Dacă implementarea reformelor va eşua, noi nu vom da bani”.

Deşi opinia oficială de pe holurile Parlamentului European vede Alianţa pentru Integrare Europeană ca singura garanţie pentru europenizarea republicii, Comisia Europeană îşi face şi calcule pragmatice. Un partid comunist condus de reformistul Igor Dodon, favorit la Moscova şi digerabil la Bruxelles, ar putea deveni o social-democraţie mai uşor de invitat la recepţiile europene. Cu condiţia să scape de învechitul Vladimir Voronin.

Toamna trecută, subiectul transnistrean ajunsese în vârful vrafului de dosare germano-ruse, dar astăzi chestiunea a recăzut spre bază. Dacă mai trebuia demonstrat, e limpede că problema transnistreană nu este o temă în sine, ci doar un jeton de schimb.

Ea se va rezolva doar atunci când va fi atât în interesul Rusiei cât şi al puternicilor ei parteneri europeni. Deocamdată nu este. Fără o soluţie transnistreană, integrarea europeană a Republicii Moldova rămâne doar un morcov pentru visători.

Aflată în criză de idei după aderarea sa europeană, România şi-a redescoperit în ultimii ani un nou obiectiv istoric: integrarea europeană a vecinilor de peste Prut. Aproape că nu există întâlnire bilaterală între preşedintele Traian Băsescu şi omologii săi la care numele Republicii Moldova să nu fie pronunţat.

Atunci când nu o face chiar el, o fac ceilalţi, cum a fost cazul premierului britanic David Cameron, care a declarat luni că doreşte să vadă ”ţările din Balcanii de Vest, Republica Moldova şi Turcia integrate în Uniunea Europeană”.

Până atunci însă, România nu se limitează doar la vorbe, ea devenind principalul donator european pentru Republica Moldova. Peste o sută de milioane de euro vor lua calea Chişinăului până în 2013, personalul Ambasadei României este consistent faţă de alte reprezentanţe diplomatice şi aproape 20 de tratate bilaterale au fost încheiate în ultimul an.

Dar revenirea comuniştilor la putere ar stopa tot acest flux de know-how şi resurse dinspre Bucureşti spre Chişinău. Deşi există voci ale societăţii civile româneşti care susţin că asistenţa României pentru Republica Moldova trebuie să continue, indiferent de partidul aflat la guvernare, este puţin probabil ca responsabilii români să preia această filozofie.

Condiţionarea politică a sprijinului românesc va veni de la sine. Intrarea într-un dialog cu comuniştii moldoveni ar fi prea riscantă electoral pentru partidele româneşti (votate în special de moldovenii cu dublă cetăţenie, românofili). În plus, vor mai apărea şi temeri legate de felul în care comuniştii vor folosi fondurile venite din România.