Am venit să votez, din Italia
Doresc mult să fie făcute schimbări în capitala Moldovei şi mi-am permis luxul să vin din nou la Chişinău, pentru a nu admite comuniştii la putere, căci graţie „reformelor” lui Voronin am plecat de mai mulţi ani, de acasă, în încercarea de a-mi hrăni familia.
Cunosc specificul campaniilor electorale de aici, dar mai am şi foşti colegi de şcoală şi facultate, care vin cu lux de amănunte. E trist de tot, dar situaţia de incertitudine va continua încă câteva ore. Companiile de prestare a serviciilor gsm numără veniturile, căci de la 6 dimineaţa se apasă intens pe butoane şi se dau indicaţii. E în ordine – ne-m deprins cu numărătoarea inversă a voturilor aici, în Moldova. Eu nu înţeleg altceva: cât timp va dura teatrul absurdului şi declaraţiile gratuite ale anumitor forţe politice?
De fiecare dată, când ieşea la tribună liderul liberal-democraţilor, îmi venea să-i mulţumesc personal pentru „corectitudinea şi sinceritatea” dânsului faţă de colegii din cadrul Alianţei. „Am primit decizia de a-l susţine pe candidatul liberal Dorin Chirtoacă şi acum îi aşteptăm pe colegii noştri în ospeţie, chiar şi aici la sediul partidului, pentru a ne mulţumi pentru acest gest”, – declara aproape de miezul nopţii, 5 iunie, Vlad Filat.
Este OK, mă gândeam. Chiar dacă sondajele arătau din start o victorie pentru candidatul liberal, cel puţin printre cei trei reprezentanţi ai AIE, decizia PLDM a fost una corectă, în opinia mea. Cu întârziere, dar corectă. Dorinţa de a-i mulţumi personal lui Filat pentru „aportul la victoria lui Dorin Chirtoacă” s-a spulberat imediat cum am aflat de la mai mulţi observatori, CUM au votat simpatizanţii PLDM: buletinele de vot pentru consiliul municipal au fost completate „pe nota zece” (sau „pe 5 kg de orez”, deja nu mai contează), în favoarea liberal-democraţilor, în timp ce buletinele de vot pentru candidatul la funcţia de Primar General au rămas… NECOMPLETATE.
Cum am aflat? Foarte simplu – ca şi mine, majoritatea alegătorilor aruncau buletinele de vot completate (destul de lungi, apropo), după ce le îndoiau în două sau chiar în patru. După ora 21.00, la deschiderea urnelor de votare, nu era o problemă pentru numărătorii de voturi şi observatori de tot genul să atragă atenţia la opţiunile alegătorilor. Cel puţin, să verifice cât de sinceri au fost colegii din cadrul Alianţei.
Sper că va fi un al doilea tur, fiindcă ţara care alege comunismul, este sortictă să stea în genunchi. Sper şi la faptul că domnul Filat va lua o atitudine cu adevărat sinceră şi corectă, pentru ca declaraţiile în public ale dânsului să coincidă cu faptele celor care au mai rămas în rândurile PLDM. Sper şi la faptul că cele trei componente se vor împăca şi vor aduce încredere în inimile oamenilor că forţele democratice sunt unite şi vor rezista presiunilor din interior şi din exterior. Încă mai sper…
Sursa: moldavovero.wordpress.com
- 11.06.2011
-
Marş PENTRU Drepturile Omului şi ÎMPOTRIVA discriminării
- 10.06.2011
-
FLEX Program Coordinator
- 10.06.2011
-
Patronii agricoli din Moldova îşi reînnoiesc angajamentul împotriva muncilor grele şi periculoase ale copilului, cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Muncii Copilului 2011
- 10.06.2011
-
E nevoie de a reorienta cheltuielile publice de la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor la obiective economice pe termen lung
- 10.06.2011
-
Fără respectarea standardelor sanitare şi fito-sanitare, nu ne putem bucura de un Acord de liber schimb cu UE
Video Line
- 08.06.2011
-
De câte ori poate să pice din picioare un beţiv îmbrăcat la patru ace
- 07.06.2011
-
Tragedie cu rating
- 05.06.2011
-
Hai la vot!
Comentarii (0)