RSS

„Meniul electoral” din 5 iunie oferit de principalele TV moldoveneşti

04.06.2011 Actual
775
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: hotnews.md

Principalele posturi de televiziune din Republica Moldova şi-au ajustat grila pentru ziua de 5 iunie, când vor avea loc alegerile generale locale. Posturile promit ştiri la oră şi ediţii speciale, informează Agenţia Monitor Media.

Postul cu acoperire naţională „Prime” TV a anunţat că va difuza jurnale de ştiri din oră-n oră, începând cu ora 7:00 şi până la 21:00, când se vor închide secţiile de votare. Reporterii „Prime” vor transmite live informaţii din mai multe localităţi ale ţării, iar la 21:30 promite să anunţe la „Prima sursă” (cu Valeriu Frumusachi) rezultatele preliminare ale scrutinului.

Postul naţional TV „Moldova 1”, de asemenea, va avea, la 5 iunie, mai multe ediţii speciale de buletine de ştiri, conexiuni live de la Comisia Electorală Centrală. „Începând cu ora 21:00 vom avea ediţia specială a emisiunii post-electorale „Moldova în direct”, la care vor participa experţi, concurenţi electorali, comentatori şi jurnalişti”, a comunicat Liliana Viţu-Eşanu, şefa Departamentului Actualităţi de la „Moldova 1”.

„PRO TV Chişinău” a anunţat că va oferi telespectatorilor ediţii speciale de ştiri din oră în oră. Seara, la ora 20:00, va fi difuzată sinteza zilei cu Angela Gonţa, iar după închiderea secţiilor de votare oameni politici şi experţi vor comenta în studioul („În PROfunzime”) Lorenei Bogza rezultatele preliminare ale scrutinului şi felul în care acesta a decurs.

Postul „NIT” TV „va lucra în regim de alegeri”, susţine administraţia instituţiei.

Directoarea postului, Adela Răileanu, a spus că „jurnaliştii vor încerca să monitorizeze cât mai multe secţii de votare din Chişinău, dar vom avea, în măsura posibilităţilor tehnice, şi intervenţii în jurnalele de ştiri şi din afara Capitalei”. Adela Răileanu a spus că frecvenţa buletinelor de ştiri de la NIT va creşte mai ales în a doua parte a zilei.

Postul „JURNAL” TV va avea o serie de buletine de ştiri pe parcursul zilei de 5 iunie, precum şi trei ediţii speciale cu Rita Ursalovschi, inclusiv una după închiderea secţiilor de votare. La această ultimă ediţie specială vor fi invitaţi concurenţi electorali şi analişti politici, a informat Diana Moraru, directoarea Departamentului Programe de la „JURNAL” TV.

În afară de ştirile şi conexiunile live pe toată durata zilei, postul de ştiri „Publika” TV este singura televiziune din Moldova care a comandat un sondaj la ieşire (exit-poll). „Publika” precizează că exit-poll-ul va fi realizat de un consorţiu din patru instituţii: CBS-AXA, Institutul de Politici Publice, Institutul European de Studii Politice şi Asociaţia ADEPT. La 5 iunie 204 de operatori vor chestiona alegătorii la ieşirea din secţiile de votare. Sondajul va fi realizat doar în municipiul Chişinău.

Duminică, 5 iunie, în Republica Moldova vor avea loc alegerile generale locale. Vor fi aleşi pe un mandat de patru ani primarii localităţilor şi consilierii în consiliile raionale, orăşeneşti şi săteşti. Potrivit CEC, în scrutinul de mâine urmează să fie aleşi circa 900 de primari (la care aspiră 4312 candidaţi) şi 11 mii 740 de aleşi locali (înregistraţi peste 58,5 mii concurenţi). În Republica Moldova sunt 2,66 milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Autor: Monitor Media
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (0)





    17.04.2014

    Parteneriatul întărește colaborarea dintre cele două maluri ale Nistrului.

    17.04.2014

    Termen extins pentru înregistrare la Concursul Ecologic Național "Iubește-ți rîul!"

    17.04.2014

    Parteneriate durabile între localităţile de pe ambele maluri ale Nistrului

    17.04.2014

    Guvernanța Internetului, discutată la MTIC

    17.04.2014

    Moldova îşi va reorienta vectorul politic, susţine Igor Dodon