Înainte de orice alegeri sondajele apar ca… norii înainte de furtună. Ele se adună, acoperă tot “cerul” politic şi ridică la maximul contrastul şi tensiunea social-politică. Sondajele prezic rezultate, prevestesc procente, anunţă tendinţe, etc.

Spre regret, în Moldova, sondajele de opinie s-au  redus la rolul de sperietori politice, pierzîndu-şi credibilitatea şi, cel mai important,  calitatea lor de a reflecta opiniile şi tendinţele oamenilor.

Politicienii şi partidele, prin organizaţiile sociologice de buzunar, prin sociologi şi marketologi angajaţi au transformat sondajele de opinie publică într-o componentă a campaniei electorale, într-o tehnologie electorală fără scrupule.

Sondajele “politice” sunt de două feluri:

Interne: Se petrec cam cu jumătate de an înainte de alegeri. Prin intermediul lor, partidele politice sondează terenul electoral, “pipăie” intenţiile alegătorilor şi studiază tendinţele sugerate de sondaj. Ele sunt aproape secrete, în mare parte sunt superficiale şi cele mai dese ori sunt eronat interpretate de liderii de partide. După rezultatele acestor sondaje partidele îşi construiesc strategia electorală şi îşi planifică campania electorală.
 

Publice: Se petrec cu o lună-două înainte de alegeri, de către organizaţii sociologice “independente”, cu imagine şi autoritate în cadrul opiniei publice. Rezultatele acestora au sau menirea de a arăta superioritatea procentuală asupra altor concurenţi politici, să-şi încurajeze propriul electorat şi să deprime electoratul oponenţilor (specific partidelor aflate la putere) sau să arate o mică inferioritate procentuală pentru a mobiliza propriul electorat şi de a induce în eroare electoratul oponenţilor (specific partidelor din opoziţie).

Ambele tipuri de sondaje erau utilizate de partidele politice pentru a se impune, pe ultima sută de metri, în faţa oponenţilor.

Totul era bine şi frumos, pînă în momentul cînd, datorită excesului de scrutine electorale, acest mecanism a început să lucreze împotriva celor care le comandă.

Acest fenomen a fost uşor de observat la alegerile din 29 iulie, cînd PCRM, datorită “sondajelor” era sigur că va acumula 70% din voturi. A urmat fail-ul sondajelor pentru referendum, care arătau că 90% din cetăţeni vor spune “DA” la urnele de vot. Apoi a fost “împuşcătura fatală” a sondajelor pentru 28 noiembrie, împotriva AMN, trecerea căruia în Parlament ar fi putut asigura alegerea Preşedintelui.

Acum, după apariţia sondajelor pentru 5 iunie, toate partidele şi candidaţii îşi fac cruce şi fug de sondaje ca necuratul de tămîie. De ce? Pentru că nu vor să calce iar pe grebla sondajelor.

Spre exemplu, Igor Dodon se miră: “Eu nu cred în sondaje, nici pozitive, nici negative. Este straniu faptul că 65% din populația municipiului se declară nemulțumită de cum merg lucrurile în Chișinău, dar mai mult de jumătate își propun să voteze aceeași administrație.”

Istoria se repetă, domnule Dodon. Exact aşa cum acum doi ani, în sondajele de opinie oamenii se declarau absolut nemulţumiţi de nivelul de trai şi de evoluţia ţării la o întrebare, şi la alta – răspundeau ferm că au încredere în Voronin şi PCRM şi îi vor susţine şi mai departe.

Cei cărora sondajele actuale le arată rezultate pozitive nu pre au motive să deschidă şampania. Riscă să repede istoria multpătimitului V. Iordan (sau M. Geoană, cui îi place).

Astfel, nu am văzut ultima vreme nici un lider de partid care să afirme că rezultatele sondajelor îi mulţumesc şi că sunt aproape de expectativele acestora.

Iată aşa, sondajele sociologice în Moldova, s-au trasformat din “păsări ce prevestesc primăvara” în “nori care promit furtună”.

Cred că e timpul ca organizaţiile sociologice acare sunt şi care o să mai apară să se lepede de tristul ataşament şi subordonare faţă de sistemul politic, şi să îşi achite restanţele la capitolul profesionalism şi moralitate. Să urmeze exemplul omologilor lor europeni, sondajele cărora chiar reflectă realitatea cu o marjă de plus-minus 3%. Altfel, riscă să piardă rămăşiţele de credibilitate şi să compromită definitiv însăşi ştiinţa sociologică.

Pe de altă parte, partidele, dacă vor ca sondajele sociologice să le fie de ajutor, să fie buni să se înveţe a le interpreta şi a le înţelege, căci încă un  ”fail-referendum” ca cele de anul trecul nu va mai fi iertat.

Sondajele, pînă la urmă nu sunt decît un instrument, iar după cum se ştie, fiecare instrument are menirea sa.