video | Viceministrul educației, persona non grata în școlile din Bălți

Administraţia publică a municipiului Bălţi, simpatizantă a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), împiedică accesul reprezentanţilor Partidului Liberal (PL) la întâlnirile cu alegătorii şi încearcă să limiteze accesul populaţiei la informaţia electorală. PL va depune luni, 30 mai, o sesizare în acest sens la Consiliul electoral de circumscripţie Bălţi, transmite Arena.md.
O declaraţie în acest sens a fost făcută duminică, 29 mai, în cadrul unei conferinţe de presă, de candidatul PL la funcţia de consilier al municipiul Bălţi, ministru adjunct al Educaţiei, degrevat din funcţie, Tatiana Potâng.
Candidatul Partidului Liberal a relatat că în actualul scrutin electoral, la fel ca şi perioada preelectorală din noiembrie trecut, la Bălţi s-a cerut ca toţi concurenţii electorali să-şi coordoneze graficul întâlnirilor cu alegătorii cu administraţia publică locală. „Deşi la 24 mai am depus un demers oficial în acest sens, cu anexa întâlnirilor ce urmau să aibă loc în instituţiile de învăţământ, nu am primit nici un răspuns în acest sens de la administraţia publică locală”, a menţionat Tatiana Potâng. Ea a remarcat că la 27 mai, directorii mai multor instituţii de învăţământ au telefonat-o ca să anunţe că nu pot organiza întâlnirile electorale programate, pentru că acestea nu sunt aprobate de municipalitatea Bălţi.
Tatiana Potâng a remarcat că la 27 mai a fost depus un alt demers oficial, în care se anunţa un alt grafic al întâlnirilor electorale, organizate de PL în afara orelor de curs, dar nici acesta nu a fost aprobat. Potrivit Tatianei Potâng, viceprimarul de Bălţi Alexandr Usatâi chiar a anunţat reprezentantul PL care a depus acest demers că „Potâng nu are ce căuta în şcoli, pentru că nu este viceministru”.
Solicitată de HotNews.md, Tatiana Potâng a spus că nu este pentru prima dată, când viceprimarul de Bălţi torpilează activitatea electorală a PL în această localitate. Iată ce a relatat Tatiana Potâng:
Sursa: arena.md/hotnews.md
- 23.06.2011
-
Soroca: A treia sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”
- 23.06.2011
-
Arbitrajul internaţional şi medierea în ţările CSI: dezvoltarea legislaţiei şi practici moderne
- 23.06.2011
-
65 ani de la instituirea Serviciului municipal de ftiziopneumologie din Chișinău
- 23.06.2011
-
RM ar trebui să negocieze trecerea graduală la un regim de liber schimb cu UE, pentru a atenua din efectele nefaste
- 23.06.2011
-
Sistemul juridic român condamnă romii la locuinţe inadecvate
Video Line
- 17.06.2011
-
Pisica civilizată
- 13.06.2011
-
Deportarea moldovenilor în Siberia
- 08.06.2011
-
De câte ori poate să pice din picioare un beţiv îmbrăcat la patru ace
Comentarii (0)