RSS

„SOLUȚIA” liberalilor pentru comunişti

24.05.2011 Actual
261
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: dordebasarabia.ro

„Soluţia” comuniştilor pentru o viaţă mai bună a venit astăzi chiar de la liberali. Aceştia au propus Partidului Comuniştilor să ofere sediul lor luxos din strada Armenească, evaluat la peste 10 milioane euro, unui centru de reabilitare pentru veterani, pensionari şi invalizi.

„Acesta ar fi un gest de corectitudine faţă de alegătorii pe care îi amăgesc. PCRM a investit aici milioane de euro şi nu poate ca un partid care se consideră unul al săracilor să aibă oligarhi, milionari şi miliardari în lista pentru consiliul municipal”, a menţionat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, candidatul liberalilor în Consiliul municipal, Oleg Cernei.
 
Potrivit acestuia, PCRM este cel care a încălcate legea. Asta pentru că, pe un teren de joacă pentru copii a construit un palat luxos.
 
„În martie 2006, membrii PCRM în Consiliul municipal, printr-o decizie, şi-au atribuit în folosinţă lotul de pământ din strada Armenească. Decizia în cauză a fost luată cu încălcare flagrantă, deoarece acesta era un teren de joacă pentru copii”, a spus Cernei.
 
Clădirea comuniştilor din strada Armenească este evaluată la peste 10 milioane euro. Pentru construcţia acesteia, comuniştii au luat de la Banca de Economii un împrumut de 22 de milioane de lei. Banii trebuiau să fie restituiţi până pe 14 iulie 2010. Anterior, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a menţionat că comuniştii intenţionează să vândă acest imobil, asta pentru că nu ar avea bani să achite ratele în bancă.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (1)

  • 24.05.2011 17:11
    Gheorghe Fântână:

    sustin ideea!



11.06.2011

On the World Day against Child Labour 2011 Agricultural Employers from Moldova have Renewed their Commitment to Fight against Hazardous Child Labour

11.06.2011

Marş PENTRU Drepturile Omului şi ÎMPOTRIVA discriminării

10.06.2011

FLEX Program Coordinator

10.06.2011

Patronii agricoli din Moldova îşi reînnoiesc angajamentul împotriva muncilor grele şi periculoase ale copilului, cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Muncii Copilului 2011

10.06.2011

E nevoie de a reorienta cheltuielile publice de la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor la obiective economice pe termen lung