Mihai Godea: Mi se ascultă telefonul ca-n codru, iar SIS-ul îmi "prelucrează" staff-ul electoral
19.05.2011 Actual
635
Sursa imagine: ropress.eu
Deputatul neafiliat, mai nou, candidatul independent pentru funcţia de primar general al capitalei, Mihai Godea, se plânge că atât el, cât şi colegii din staff-ul electoral sunt urmăriţi, li se ascultă telefoanele şi sunt „prelucraţi” ca să renunţe la activitatea lor politică.
„De la ultima conferinţă de presă în care m-am plâns că sunt urmărit, se lucrează mai finuţ, nu este o urmărire vizibilă cum a fost anterior. În schimb, se ascultă telefoanele şi se ascultă ca-n codru”, a spus Godea în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta susţine că va face o interpelare pe numele procurorului general, prin care va cere să ia măsuri vizavi de această problemă.
„Eu vreau să ştiu cine şi în baza cărei norme legale ascultă telefoanele şi am încrederea că această instituţie va face lumină asupra unei norme absolut străine normelor democratice. Totodată, vreau să vă spun că se recurge la practica sovietică de a intima oamenii care vor să se alăture echipei noastre. Iar acest lucru se face prin intermediul unor instituţii publice. Într-o asemenea schemă ruşinoasă este implicat directorul adjunct al Direcţiei teritoriale Chişinău al SIS, Anatol Postică, care a încercat să „prelucreze” mai mulţi oameni implicaţi în staff-ul electoral. Vreau să cred că acest lucru se face fără ştirea directorului SIS, Gheorghe Mihai, şi aştept ca el să facă lumină”, a menţionat politicianul.
De asemenea, Godea s-a mai plâns că are probleme şi cu tipografiile la care merge să-şi tipărească materialele electorale.
„Rând pe rând, ele refuză să ne tipărească materialele de campanie, iar poligrafii vorbesc că nu sunt kamikaze ca să accepte vreo comandă a candidatului Mihai Godea. Nu vreau să spun cine ar orchestra aceste acţiuni de intimidare şi presiune, dar aştept de la instituţiile abilitate să intervină şi să elimine aceste practici”, a accentuat Mihai Godea.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
Sursa: hotnews.md
- 23.10.2012
-
Aspecte juridice pentru un jurnalism mai bun, discutate de breaslă
- 23.10.2012
-
Forumul investiţional în Dezvoltare Regională, 25-26 octombrie, Purcari
- 23.10.2012
-
Întreprinderea de Stat ” Poşta Moldovei” are un nou director
- 23.10.2012
-
Contribuţie la Planul de Acţiuni al Parteneriatului ONU – Republica Moldova 2013-2017
- 23.10.2012
-
Igor Dodon se află la Moscova
Comentarii (2)
minutza lu Fileat?
parca in filme!