Liberal-democraţii, inspiraţi de liberali
28.04.2011 Actual
119
Sursa imagine: hotnews.md
După ce primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a lansat programul „Prima Casă”, proiect prin care famiile cu venituri modeste pot să-şi procure un apartament, achitând în rate, cu perioada de creditare de până la 20 de ani, iată că şi liberal-democraţii au anunţat astăzi demararea unui asemenea proiect. Iniţiativa PLDM se numeşte „Locuinţe Accesibile” şi prevede un şir de facilităţi la procurarea spaţiului locativ pentru familiile tinere şi cu venituri reduse: preţuri mai mici cu 35% datorită subvenţionării dobânzilor, termen de creditare de până la 20 de ani şi posibilitatea de creditare fără obligativitatea primei rate.
Candidatul la funcţia de primar Generalg al municipiului Chişinău, Victor Bodiu, care a lansat iniţiativa, a menţionat că, în prezent, nici statul, nici primăriile nu sunt în stare să ofere spaţiu locativ gratuit, iar condiţiile de creditare sunt extrem de dificile.
„Ne propunem să instituim un Fond de Garanţie a Creditelor pentru Locuinţe, care va compensa prima rată pentru creditul imobiliar. Fondul va fi creat cu susţinerea financiară a donatorilor şi organizaţiilor financiare internaţionale şi va asigura garantarea tuturor riscurilor aferente împrumuturilor ipotecare. Totodată, vom compensa rata dobânzii, astfel ca aceasta să nu fie mai mare decât plata actuală pentru chirie”, a mai spus Victor Bodiu. În plus, va fi redus semnificativ costul lucrărilor prin atribuirea gratuită a terenurilor nevalorificate. „Doar în municipiul Chişinău au fost identificate circa 800 de hectare”, a precizat Bodiu.
Programul va demara prin instituţionalizarea Agenţiei Municipale de Locuinţe, care va avea la bază un acord de parteneriat între Primăria Chişinău, Guvern, Asociaţia băncilor comerciale şi Patronatul companiilor de construcţii-montaj.
Preşedintele Asociaţiei Patronale din Construcţii, Pavel Caba, a precizat că „acest proiect este ţinta celor 146 de blocuri de locuit care sunt nefinalizate pe teritoriul ţării noastre, inclusiv peste 80 de blocuri în municipiul Chişinău. În total, avem peste 1 mln de metri pătraţi de spaţiu locativ nefinalizat”, a spus Caba.
Implementarea iniţiativei „Locuinţe Accesibile” va permite darea anuală în exploatare a 500-1000 de apartamente în municipiul Chişinău.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
Sursa: hotnews.md
- 29.04.2011
-
RM a fost acceptată în Consorţiul EUREM, fiind prima ţară din afara UE ce desfăşoară acest program
- 29.04.2011
-
Va fi lansat un nou proiect în domeniu instruirii cadrelor meşteşugăreşti conform standardelor europene
- 29.04.2011
-
Fumatul – una din cauzele mortalității înalte în Republica Moldova
- 29.04.2011
-
Întreprinzători din Moldova efectuează o vizită de afaceri în Franţa
- 28.04.2011
-
În Regiunea Nord a fost lansat un proiect finanțat de Uniunea Europeană
Video Line
- 27.04.2011
-
Vremea face prăpăd în SUA
- 24.04.2011
-
Pastele, sarbatoare de familie
- 20.04.2011
-
Lansare simbolica la Balti
Comentarii (0)