RSS

OROARE ȘI DEZGUST. Paştele însângerat al moldovenilor

26.04.2011 Opinii
821
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: gabbella28.blogspot.com

Moldovenii - un popor blând? Poate când dorm. De fapt şi de drept, aceşti oameni par însetaţi de sânge. Sfânta sărbătoare de Paşti o fi trezit în ei un spirit malefic, de junglă. Scuzaţi-mi limbajul dur, dar nu am cum să vorbesc altfel despre ceea ce s-a întâmplat în weekendul trecut în Moldovioara. Am aflat nişte chestii ce îmi provoacă greaţă şi oroarea deopotrivă. Staţi numai să vedeţi ce s-a întâmplat a doua zi de Paşti în localitatea vecină satului în care m-am născut.

Un tip, îl cunosc oarecum de departe, a petrecut cu nişte “druji” toată noaptea de Înviere. Dimineaţa a fost găsit cu gâtul tăiat. Uite-aşa. Acum poliţia se întreabă: i-au făcut-o drujii, adică prietenii de pahar, ori poate vreun smintit care avea pică pe el. Respectivul fusese poliţist la viaţa lui.

Dacă nu vi s-a zburlit încă părul, aveţi curajul să citiţi în continuare. Îmi relata cineva o situaţie care mi s-a părut ruptă dintr-un banal film de acţiune. Un tip abia ieşit din armată, adică acea instituţie care scoate troglodiţi pe bandă rulantă, a revenit în satul de baştină chiar de Paşti. Şi ştiţi cum e cu hăbăucii aceştia… nu au prea multă minte. Odată plecaţi însă, fie la Moscova, fie în armată, li se pare că cei de acasă au rămas de căruţă. Aşa că se consideră pe o treaptă superioară. Soldăţelul nostru nu face excepţie de la regulă. În consecinţă, s-a dat cocoş şi l-a insultat pe unul, apoi pe altul. Nu trebuia s-o facă de multe ori până să dea peste alt cocoş. De la acesta a luat un rând de palme. S-a învineţit de furie: a pus mâna pe o şurubelniţă şi l-a înjunghiat în gât pe cel care i-a servit capacele. Incredibil! Acum nu ştiu cât de grav o fi fost. Cert este că înjunghiatul este în viaţă, iar soldăţelul a fost dat în căutare de poliţie.

Încă sunteţi liniştiţi? Ei bine, luaţi de aici altă povestioară din satele medievale ale Moldovioarei din zilele noastre. Un tip şi-a cumpărat de curând un tractor. Utilajul nou-nouţ încă mirosea a vopsea când i-a fost livrat. Dar era Paştele şi trebuia udat. O tradiţie sfântă la moldoveni. Udatul, cunoscut şi ca aldămaş, este de fapt o beţie în toată regula. Apoi moldovenii când se mândresc cu ceva îl scot în faţă. Dacă au o maşină, căruţă, motocicletă, bicicletă nouă, păi, până şi la pâine vor merge cu respectivul mijloc de transport. Darămite la aldămaş. Cinstea s-a lungit însă mai mult decât de obicei, iar omul nostru s-a făcut praf. Nu putea merge pe două picioare. Cum credeţi că se descurca cu ditamai tractorul? Oprea motorul din zece în zece minute. Maaaare noroc că nu a călcat nici un copil. Vacanţă fiind, puştii erau liberi. Închipuiţi-vă doar, o hăndrălaie uriaşă gonind pe uliţele satului, ameninţând să facă piftie totul în cale: copchil, orătanie, consătean… Probabil i s-o fi făcut milă lui Doamne-Doamne de nu a strivit pe nimeni.

Iar acum cireaşa de pe tort. Aflu de la cineva o chestie care mă întăreşte în ideea că sondajul ce îi prezintă pe moldoveni beţivii Pământului a fost greşit. Suntem beţivii Universului. De ce? Păi, doar la noi poţi vedea preot fleoarcă beat chiar a doua zi de Paşti. Îmi zicea cel care l-a văzut pe slujitorul Domnului pendulând ca un ceas stricat că acesta a efectuat şi o căzătură de zile mari pe stradă, în văzul tuturor. S-a umplut de sânge, dar, fiind vegheat probabil de sus, n-a păţit nimic. Ce fel de Înviere o fi dacă nu te ameţeşti un pic cu Duhul Sfânt? Nu-i aşa, părinte? Aici o să pun punct poveştilor însângerate despre Paştele moldovenilor. Nu de alta, dar risc să rămân fără cititori, care probabil ar fi vrut să afle despre cum îşi fac moldovenii siesta după mesele copioase…

Autor: Vitalie Cojocari
Sursa: cojocari.ro
0

Comentarii (0)





    08.03.2013

    Mesajul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie

    07.03.2013

    MTIC a prezentat Guvernului spre aprobare Programul de tranziţie la televiziunea digitală terestră

    07.03.2013

    Suportul pentru legislaţia antifumat în Europa este foarte mare

    07.03.2013

    Activitatea ADR Sud, pentru anul 2013 a fost apreciată cu calificativul ,,bine” de către CRD Sud

    06.03.2013

    16 cărţi poştale, ce conţin desene ale unor copii şi tineri, pe tema violenţei în bază de gen, sunt expuse în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Oberliht, în colaborare cu Amnesty International Moldova