În satul în care m-am născut şi am copilărit aveam nişte vecini a căror fiică, săraca, avea un handicap mintal sever. Olesea, deşi acum trebuie să aibă vreo 25 de ani, a rămas la mintea unei fetiţe de 6. Nu era rea, nu era agresivă, se juca mai cu toţi copiii mici din mahala. Însă, în timp ce aceştia creşteau, ajungeau la şcoală, se îndrăgosteau, sărmana Olesea rămânea cu jocurile, cântecele normale pentru o fetiţă mică, dar nefireşti la un adult. În universul ei o fi fost fericită. Zâmbea într-una. Pentru părinţi, însă… Ei bine, cu ce nu se obişnuieşte omul? Săracii oameni s-au deprins cu ideea de a fi părinţii unui copil… deosebit.

Da, dar lumea nu se obişnuieşte cu aşa ceva. Moldovenii nu sunt liniştiţi când au astfel de oameni în comunitate. Nu-i aşa? Ţin minte atitudinea consătenilor mei. Pentru că maică-sa o lua cu sine peste tot era ţinta ironiilor: “de ce n-o lasă în ogradă, de ce o târâie cu ea?” Cu siguranţă, aceşti consăteni şi-ar fi dorit să o ştie închisă în vreun grajd. Nu cumva să le oripileze vederea lor fină, pură. Am rămas mască atunci când am auzit o femeie comentând cum a stat la o masă la care era şi Olesea. Ştiţi doar, în sate se fac tot felul de munci în comun, numite clacă, iar acestea se lasă cu o gustare după.  Gospodina, cumătra, doamna era extrem de iritată: “cum, Doamne fereşte, să nu ai ruşine? Pe lângă faptul că a venit cu ea, o mai pune şi la masă? N-am putut mânca nimiculiţa. Mi-era greaţă. Nu putea folosi furculiţa, lua mâncare cu mâna, scăpa pe jos. Mă-sa trebuia să o hrănească. Nu mai este nicio ruşine pe lumea asta.” Oare este cazul să menţionez că această cumetră era dintre cele bisericoase, nu scăpa o slujbă şi pupa mâna popii oriunde îl prindea?

Moldovenii sunt primitori, ospitalieri, buni la suflet? Pe dracu, buni! Iertaţi-mi expresia. Lume rea, lume câinoasă, nepăsătoare, hidoasă. Sufletul mi-e plin de scârbă şi dezgust. Asta, mai ales după ce am citit despre nişte cetăţeni miloşi şi “cu frica de Dumnezeu” care se opun construirii unui centru pentru ajutorarea persoanelor speciale, de felul Olesei, în vecinătatea lor. Aceşti moldoveni par încremeniţi în anii de glorie ai lui Ştefan cel Mare. Umanitatea, civilizaţia, buna creştere - sunt nişte noţiuni străine, nişte cuvinte în limba swahili. Este adevărat, există şi moldovenii cu mult suflet, dar parcă tot mai puţini. Şi să nu-mi ziceţi că ne-am făcut aşa în ultima vreme. Vreau doar să vă amintesc că în perioada foametei din anii ‘46 - ‘47 au fost înregistrate numeroase cazuri de canibalism. Altfel zis, moldovenii au preferat să-şi mănânce apropiaţii numai să supravieţuiască. Doamne fereşte! Oare genele acestea de cruzime extremă s-au depozitat undeva în genomul moldoveanului? Ne lipseşte multă educaţie, multă, multă, multă cultură. Pe noi nu ne ajută nicio lege antidiscriminare. Noi avem nevoie de civilizare. Cel puţin copiii noştri să fie mai miloşi dacă noi nu suntem.

În fine. Ca să nu te discrimineze nimeni în Moldova trebuie să fii născut moldovean, să nu fii venetic. Apoi, dacă nu vrei să fii considerat “maldavan prost” să vorbeşti mai bine limba rusă decât româna. Atenţie, este important să ştii şi româna, altfel eşti doar “un porc de rus”. Trebuie să fii bărbat, altfel eşti doar o muiere proastă. Să ai între 20 şi 40 de ani, în caz contrar eşti mucos ori moşneag. Să nu fii bolnav, dacă nu vrei să ţi se spună chioru, şchiopu, handicapatu, grasu, gâfâitu, tuberculoznicu şi alte grozăvenii. Ah da, să ai o înălţime între 1,75 şi 2 metri. Cel ce este mai scund intră la categoria piticanie, mai înalt devine “lung ca bradul, prost ca gardul”. Doamne fereşte să fii homosexual, dar şi negru, ţigan. Alb, blond şi de preferat cu ochii albaştri, frate. Aşadar, fascism în toată regula. Ne lipsesc lagărele de concentrare unde să fie gazaţi toţi cei ca Olesea. Cumetrele cu poalele în brâu şi părul făcut permanent, care se opun construirii centrului, cu siguranţă că nu ar fi spus “nu” apariţiei unor astfel de lagăre! Desigur, să nu fie în preajmă. Doar va mirosi urât şi, apoi, unde mai parchează maşinile?