Iertăm, dar nu uităm. Trăim cu gustul amar, dar nu vom fi mulţumiţi. Acesta să ne fie crezul. Doar nu o să ne plângem în permanenţă. Personal nu mai pot suporta toţi burtoşii care apar pe la televizor şi se dau cu părerea. Date, evenimente, fapte se bat cap în cap şi par ireale în gura lor. Ajunge! Cât se poate? Decât să avem dobitoci care au prihvatizat tema 7 aprilie, mai bine să punem punct. Cum se spune, punct şi de la capăt. În care “punct” a fost aducerea la putere a AIE-ului, iar “de la capăt” însemnând să începem lupta cu… Filat, Ghimpu, Lupu and Co. A venit momentul în care noi, societatea civilă, le declarăm război. Suficient i-am cocoloşit.

 

Ştiţi ce vor ei? Ştiţi ce îşi doreau cel mai mult? Puterea. De asta ne-au strâns în braţe, ne-au salutat atunci în PMAN. Nu pentru că le păsa cu adevărat. În momentul acela noi ne săturasem de dictatură, ei vroiau la treucă. Noi ceream schimbare. Ei s-au oferit să o facă. Abia acum înţelegem ce a însemnat schimbarea lor. Nu-i nimic. Ne lingem rănile. Aşteptăm noi alegeri şi dacă fac mizerii - ieşim în stradă. Din nou. Dacă nu vor dori să plece, îi vom forţa: am văzut că se poate. Aici este marea putere a revoltei din 7 aprilie, iar asta nu ne-o poate lua nimeni. Nici burtoşii, nici politicienii, nici procurorii care i-au acoperit pe sălbătici.

 

Aşadar, trebuie să ne obişnuim cu gândul că Adevărul despre 7 aprilie este o utopie pentru a culca fraierii pe o ureche. Să conştientizăm că pedeapsa va veni… pe lumea de apoi. Să realizăm că actuala putere este doar oleacă mai democrată, mai corectă. Să ne mulţumim cu puţinul şi să sperăm că următorii vor fi şi mai buni. Noi nu putem face saltul. Moldova este condamnată la o revoluţie lentă. Deci, AIE, păzea! Vă declarăm război.