RSS

RM a împărtăşit Georgiei experienţa sa în negocierile cu UE

08.04.2011 Actual
96
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: moldpres.md

O delegaţie a Republicii Moldova participă în perioada 7 - 9 aprilie la un seminar pentru autorităţile de la Tbilisi, Georgia.

Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a făcut astăzi, în cadrul evenimentului menţionat, o prezentare a situaţiei actuale şi etapelor parcurse de negociere a Acordului de asociere şi Acordului de comerţ liber cuprinzător şi aprofundat cu UE, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul relaţii publice şi protocol al ME.
 
Potrivit sursei citate, viceministrul Economiei a remarcat că pînă în prezent, au fost închise 22 de capitole de negociere aferente cooperării economice, sectoriale şi financiare din Acordul de asociere, astfel, R. Moldova se află în aşteptarea mandatului ţărilor membre ale Uniunii Europene pentru Comisia Europeană, în vederea iniţierii negocierilor de liber schimb.
 
Octavian Calmîc s-a referit, de asemenea, la domeniile sensibile în negocieri, printre care: liberalizarea comerţului, reformele economice, infrastructura calităţii, măsurile fitosanitare şi veterinare şi administrarea vamală. "Un subiect de interes pentru omologii georgieni l-a reprezentat sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome /PCA/ în comerţul cu UE, de care dispune doar Republica Moldova şi un instrument comercial de care nu beneficiază Georgia în prezent", a declarat Calmîc. În martie a.c., Parlamentul European a extins PCA pînă în anul 2015 şi a mărit cotele pentru unele produse moldoveneşti, cum ar fi vinul, grîul, porumbul şi orzul, exportate în UE. Preferinţele Comerciale Autonome includ peste 7000 de poziţii tarifare, mărfuri, care pot fi exportate în ţările Uniunii Europene, fără taxe vamale.
 
Totodată, partea georgiană s-a arătat interesată de funcţionarea şi dotarea laboratoarelor de testare a calităţii mărfurilor şi de procesul de preluare a standardelor europene şi adoptare a reglementărilor tehnice de calitate, apreciind înalt eforturile depuse de ME al R. Moldova în adoptarea standardelor europene de inofensivitate şi calitate a produselor, fapt ce va contribui la apărarea intereselor consumatorilor şi industriilor naţionale.
 
Astăzi, delegaţia ţării noastre a avut o întrevedere cu viceministrul Economiei din Georgia, Irakli Matkava. În cadrul întîlnirii cei doi viceminiştri au avut un schimb de opinii vizavi de dezvoltarea economică, impactul crizei financiare asupra economiilor naţionale, instrumentele de liberalizare a comerţului şi atragere a investiţiilor străine, precum şi măsurile întreprinse pentru preluarea şi implementarea celor mai bune practici europene în domeniul comerţului. Un subiect aparte l-a constituit politicile statelor în demonopolizarea economiei şi reducerea presiunilor administrative asupra businessului. Partea georgiană a informat despre proiectele investiţionale de infrastructură, aflate în derulare şi facilităţile fiscale acordate pentru investiţiile în domeniul turistic şi hotelier.
 
Din delegaţia R. Moldova mai fac parte viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman şi viceministrul Justiţiei, Oleg Efrim, notează MOLDPRES, citînd Serviciul relaţii publice şi protocol al Ministerului Economiei.
Autor: Moldpres
Sursa: moldpres.md
0

Comentarii (0)



    08.04.2011

    Parlamentul Republicii Moldova va fi supus timp de un an unui audit riguros din partea societăţii civile

    08.04.2011

    Intimidarea romilor în Ungaria trebuie oprită!

    08.04.2011

    ADR Nord participă la expo - tîrgurile specializate "PROCASA" şi "AMBIENT-INFO", ediţia a XVI-a

    08.04.2011

    Experţii IDIS recomandă stabilirea unor tarife diferenţiate la energia electrică şi gazele naturale

    07.04.2011

    Necesitățile regiunii - subiect pus în discuție în cadrul vizitei reprezentanților “AECOM” și “IMC” din USA