Mă întreb cât e oare de posibil să te smulgi din glodul în care Moldova s-a pomenit de dată ce simplul fapt de a-ți respecta concetățenii este greu realizabil. Discriminăm în funcție de orientare politică. Dacă ești comunist, ești de dat la gunoi; dacă ești pro-AIE, mai ai ceva drept la viață, dar speranța de fericire și împlinire nu prea crește. Mai discriminăm și în funcție de orientare sexuală, nu știm dacă vrem să acceptăm gay-ii în societatea noastră pentru că noi chiar îi acceptăm sau pentru că Uniunea Europeană așa ne cere. Poziția Moldovei din adâncul adâncurilor istoriei este foarte creștinească: dacă cineva îți trage o palmă pe obrazul drept, lasă-l să te lovească și pe stângul. Straniu e poporul nostru. Straniu, dar al nostru. Și când zic al nostru… nuștiu cum doare. Parcă-ai vrea să fie altfel…

 

Identitatea și unitatea națională este un lucru primordial ce ne lipsește. Noi nu avem consens nici la nivel de limbă, nici la nivel de hotare, nici la nivel de conducere, nici la nivel de orientare externă. Avem un singur consens, referitor la necesitatea de a schimba totul urgent sau de a aplica așa cum o face tot moldoveanul: la pașaportul românesc pentru a nu admite ca și copiii noștri să trăiască într-o țară fără identitate și fără istorie.

 

Continuare pe blogul Nataliei Bejan