Experţi din România, Ucraina, Belarus şi Rusia se vor implica în elucidarea masacrului de la Durleşti
04.04.2011 Actual
345

Oamenii legii care investighează masacrul de la Durleşti au apelat la ajutorului experţilor din România, Ucraina, Rusia şi Belarus pentru a efectua portretul psihologic al asasinului, transmite postul de televiziune Publika TV.
Şeful Direcţiei Generale Servicii Operative a MAI, Alexandru Jizdan, a declarat, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune citat, că poliţia încearcă acum să stabilească tiparul de comportament al ucigaşului. Totodată, potrivit lui Jizdan, în atenţie sunt foşti militari, persoane cu antecedente penale sau cu probleme mentale.
„Rezultatele cercetării la faţa locului au arătat că primele două împuşcături s-au efectuat de la 80 de metri, nu în câmp, dar la drum. Ulterior, asasinul s-a urcat în maşină şi a mişcat-o, s-a deplasat cu ea în câmp. Preventiv, vreau să spun că fata nu a fost violată, însă urmează ca medicii legişti să ne dea răspunsul totalmente”, a menţionat Jizdan pentru Publika TV.
Amintim că vineri, 1 aprilie, un tânăr în vârstă de 18 ani şi o tânără de 15 ani au fost găsiţi de către o patrulă a poliţiei împuşcaţi într-o maşină de la marginea orăşelului Durleşti.
Autor: Stelina Ciobanu
Sursa: hotnews.md
Sursa: hotnews.md
Hot
- 05.04.2011
-
Orbecăind pe страда Субурбанэ | galerie foto
- 05.04.2011
-
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug în regiune
- 05.04.2011
-
Politicienii vor fi invitaţi să semneze un Acord de neimplicare în politica editorială a mass-media
- 05.04.2011
-
Calitatea, preţul acceptabil şi termenii rezonabili asigură succesul afacerii
- 05.04.2011
-
Primăria Chişinău premiază cinci licee pentru eficienţă energetică
- 05.04.2011
-
Două treimi din moldoveni ar spune DA integrării europene, dacă s-ar organiza un referendum naţional
Video Line
- 05.04.2011
-
Campania de cârpeală, în toi
- 03.04.2011
-
"7 Aprilie", pe Aleea Clasicilor
- 02.04.2011
-
Primăvăra, în Parcul "Andrieş"
Comentarii (0)