“Prostie agresivă. Văduvit de o substanţă intelectuală elementară. Prostie istorică. Bâiguieli otrăvite. Imaginaţie bolnavă. Nefericit „idiot util” al ruşilor. Dodonii roşii. Rodul unei minţi bolnave. Mutant. Durduliu ideolog al imperialismului rus”.

Sau

“Politician caraghios, superficial, depășit. Nu-și dă seama pe ce lume trăiește. Pui de dinozaur rămas din „cuibul sovietic”. Bezmetic. Tânăr troglodit comunist. Multă prostie și ignoranță. Docil și laș, Lecții primitive, stupide de patriotism. Năuc. Proliferează inepţii şi aberații. De domeniul medicilor de la Costiujeni”.

Aceste “etichetări”, ce par a fi extrase din vreun clozet al gândirii omeneşti, reprezintă de fapt o mostră tipică a “prestaţiei intelectuale” a unioniştilor de la Chişinău. Acesta le este nivelul. Acestea le sunt argumentele. Acesta le este conţinutul lăuntric, afirmă comunistul Igor Dodon pe blogul său.

Prin etichetările de mai sus, doi “titani” ai lichidării statalităţii moldoveneşti – unul Negru, iar altul la fel, Tănase –, au ştiut să “mă pună la punct” pentru că am îndrăznit să scriu că noi, cetăţenii Moldovei de ieri şi de azi, suntem moldoveni şi trebuie să trăim într-un stat moldovenesc. Este replica lor recentă la articolul meu “Unire, moldoveni!”. Dar m-au “prelucrat” în aşa mod şi alte dăţi, într-un limbaj şi mai insalubru.

Înţeleg că pe ei, cei care îşi câştigă pâinea din “românism”, îi deranjează când vorbim de moldoveni. Înţeleg că de la Bucureşti li se impută că nu-şi fac treaba “profesionist”, dacă la Chişinău cineva încă mai respiră moldoveneşte. Înţeleg că la Bucureşti s-a apăsat pe buton şi la Chişinău executorii dresaţi cu timpul s-au pus în poziţie de sluj.
Dar recunosc că nu mă aşteptam totuşi că în călimara editorialiştilor-unionişti de la Chişinău se conţin atâtea zoi. Acum m-am convins de acest lucru.

Dacă acesta e nivelul “intelectualilor” unionişti de la Chişinău, m-am lămurit cu ponderea acestor unionişti şi cu “profunzimea” lor. Nicio deosebire de maniere şi intelect între ei şi Mişa Ghimpu. Îşi merită liderul politic. Cu aşa “intelect” ca a lor e şi explicabil de ce vor “unire”.       
Cu alde ei nu e cazul să-mi consum energia pe polemici. Pentru alde ei, am întotdeauna la îndemână ceva de culoare roşie, o culoare la care ştiu sigur că ei nu au cum să nu reacţioneze, bolnăvicios şi furibund, după cum le sunt formate reflexele…

Deci, nu voi fi cu ei un polemist. Voi fi cu ei un toreador. Asta e ceea ce merită… Îi aştept şi cu alte ocazii pe arenă.