- 17.09.2010 Actual
-
0174
-
În 18 luni RM ar putea avea regimul liberalizat de vize cu UE
„Din momentul în care avem planul de acţiuni, adică foaia de parcurs, conform experienţelor avem nevoie de 18 luni pentru a avea acest regim liberalizat de vize. Cu viteza cu care ne-am mişcat până acum, considerăm că este o perioadă de timp realizabilă pentru noi”, a declarat premierul Vlad Filat...
- 15.09.2010 Istorii din MD
-
2483
-
Poza zilei: RM pe timp de criză şi nu numai
Mereu am spus că pe noi nu ne afectează criza mondială, chiar dacă întotdeauna am fost săraci şi neîmpliniţi financiar. Poza de mai sus reprezintă un bun exemplu cum ne "satisfacem nevoile", cu ce avem! Bine că ne pricepem la improvizat, asta ne dezvoltă creativitatea şi dorinţa de a face ce vrem chiar şi atunci...
- 15.09.2010 Actual
-
2471
-
Medic moldovean în Germania: Calitatea medicinei de la noi e proastă, o zic fără nicio reţinere
... "Eu nu văd absolut niciun avantaj de a fi medic în Moldova, în comparație cu a fi medic în Germania. Se mai păstrează mitul precum că la noi medicii sunt mai buni ca în Occident. Se explică prin faptul că noi nu avem acces la investigații și medicamente scumpe și, totuși, tratăm pacienții. E complet greșit..."
- 15.09.2010 Opinii
-
0266
-
"Europeni, români, americani, germani, francezi, englezi, veniţi de ne administraţi!"
De 20 de ani ne zbatem în sărăcie. De aproape 2 decenii suntem un furnizor important de braţe de muncă ieftină pentru Europa. Noi, chiar şi atunci când am ajuns la fundul gropii nu ne mulţumim. Punem mâna pe hârleţ şi ne apucăm de săpat. Să ne afundăm mai mult. Noi, adică moldovenii. Cred că...
- 13.09.2010 Actual
-
0448
-
Vladimir Botnari: Se întorc anii ’90
Ex-comisarul capitalei, Vladimir Botnari, pare a fi foarte îngrijorat de situaţia criminogenă din Republica Moldova. Mai mult decât atât, acesta spune că în Moldova „se întoarc acum anii ’90”. „În Moldova se întorc anii ’90. Uitaţi-vă ce se întâmplă astăzi în lumea criminală din Republica Moldova: explozii, omoruri...
- 13.09.2010 Opinii
-
2270
-
Moldova, o cauză pierdută
Moldova, o cauză pierdută. Poate pentru mine. Poate şi pentru mulţi alţii. Revenit de câteva minute de la Chişinău, îmi aştern neputincios şi supărat ideile pe care le ţin proaspete în cap. Toate sunt despre Moldova. Moldova mea este nefericită. Moldovioara nu prea are şanse la un trai liniştit şi îndestulat...
- 09.09.2010 Opinii
-
0301
-
Cine face jocurile în Moldova
Basarabia nu este o miză importantă pentru Rusia, dar contează pentru puterea simbolică a Moscovei, care vrea să-şi refacă portretul imperial fără pierderi colaterale. Ideea evadării Republicii Moldova din plutonul aşa-numitei „vecinătăţi apropiate" a Rusiei este deocamdată boicotată chiar din interiorul...
- 08.09.2010 Opinii
-
0208
-
Ivan Goncearuc: Înfrângerea selecţionatei Moldovei îmi dă o senzaţie de disconfort
Nu știu ce senzație vă creează înfrîngerea selecționatei preferate, mai ales după ce joacă atît de bine încît merita victoria în fața unei naționale cu nimic mai valoroasă. Mie personal îmi dă o senzație de disconfort. Este vorba, după cum v-ați dat bine seama, despre evoluția selecționatei Moldovei pe...
- 07.09.2010 Opinii
-
0364
-
Unirea cu Transnistria, cancerul pe care şi-l doreşte Filat
Cu ocazia eşuării cu brio a referendumului, am mai auzit nişte motive bizare, vehiculate acum un deceniu-două, şi care credeam că nu mai sunt de actualitate. Ei bine, se pare că m-am înşelat. E vorba de pretinsa fobie a basarabenilor faţă de unirea cu România. Poftim? Adică se tem golanii noştri că vor...
- 07.09.2010 Opinii
-
0355
-
Opinii din Transnistria: Comuniştii vor scoate Moldova din impas
„În opinia mea, totalurile referendumului care a avut loc în Moldova pe 5 septembrie au fost previzibile şi de aşteptat”, susţine Nicolai Buceaţki, redactorul ziarului „Человек и его права” (Omul şi drepturile sale), vicepreşedintele Partidului Social Democrat din Transnistria. Potrivit lui Buceaţki, care...
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- ...
- 19
- Următoarea →
- ← Precedenta
Hot
- 17.11.2010
-
Cine este, de fapt, Valeriu Pasat?
Flash News
- 16.11.2010
-
Peste 1.000 de morţi în epidemia de holeră din Haiti
- 16.11.2010
-
Cel puţin 53 de morţi în urma incendiului din Shanghai
- 16.11.2010
-
Cel puţin 60 de morţi după prăbuşirea unei clădiri în India
- 15.11.2010
-
China: 42 de morţi într-un incendiu la Shanghai
- 12.11.2010
-
Parisul doreşte să aştepte vara 2011 pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Video Line
- 17.11.2010
-
Secţii de vot pentru transnistreni
- 16.11.2010
-
"...Noroc di domnul Filat", câtecul unui sinistrat
- 13.11.2010
-
Ghimpu, indignat de armata rusă