Andrei Nastase propune taxe și impozite ZERO pentru remitențe

Share:

Andrei Nastase consideră că moldovenii din Diaspora noastră merită mai mult decât aplauze, felicitări și concerte făcute tot pe banii lor cu prilejul călătoriilor mereu electorale ale politicienilor de toată mâna.

Potrivit lui, în iulie 2012, persecutați de urgia regimului oligarhic, îmi scoteam familia din țară. După 8 ani de pribegie, crezând că totul s-a sfârșit și vremuri mai bune vom avea, ne-am întors acasă, așa cum știu că și-ar dori să se întoarcă încă sute de mii de familii de moldoveni. Trebuie să fii parte a ei ca să înțelegi ce înseamnă diasporă, care-i sunt nevoile, ce așteptări au oamenii plecați prin străinătăți de la statul lor de origine și care le este puterea și dorința de a sprijini dezvoltarea țării.

Moldovenii din Diaspora noastră merită mai mult decât aplauze, felicitări și concerte făcute tot pe banii lor cu prilejul călătoriilor mereu electorale ale politicienilor de toată mâna.

Moldovenii din diasporă, la fel ca și cei de acasă, merită ca prin FAPTE și LEGI DREPTE să fie respectați și ei și contribuția lor la menținerea țării pe linia de plutire.

Diaspora este cel mai mare investitor în Moldova, dar e tratată doar ca o sursă de miliarde și voturi pentru politicieni trecători, susține Andrei Nastase.

Actuala guvernare, dar și cele de până la ei, s-a folosit de Diasporă, dar nu i-a întins nicio mână de sprijin. Dimpotrivă, iar drept dovadă e și excluderea de la Proiecte precum Prima casă +, scăderea plafonului la mărfuri în vamă de la 300 la 150 de Euro, batjocura de la frontiere(de ultimă oră e și bătaia de joc de la Aeroport) etc.
Așa nu se mai poate! E timpul să schimbăm asta.

REMITENȚELE TREBUIE INSTITUȚIONALIZATE ȘI SCUTITE DE TAXE ȘI IMPOZITE!, declară Andrei Nastase.

Voi face tot ce este omenește posibil pentru instituționalizarea acestor remitențe, pentru recunoașterea valorii lor strategice și pentru neimpozitarea sau taxarea lor suplimentară.

Voi avea CURAJ să mă bat pentru această temă și vă cer și vouă să mă sprijiniți.

Iată de ce am pregătit și voi promova un proiect de lege:

TAXE ȘI IMPOZITE ZERO PENTRU REMITENȚELE DIASPOREI.

O lege prin care moldovenii din Diasporă :

  • să beneficieze de taxe zero pentru toate remitențele, pentru toate sumele trimise acasă, pentru echipamentele și capitalul din străinătate investit în Republica Moldova;
  • să fie exonerați de la procedurile umilitoare de a-și demonstra repetat proveniența banilor munciți în străinătăți;
  • să fie exonerați de taxele bancare exorbitante la transferul și plasarea în investiții a acestora.

De ce? Pentru că ei plătesc impozite acolo unde muncesc – în Italia, Germania, Franța, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia și în zeci de alte țări, iar proveniența acumulărilor lor bănești este verificată și răsverificată de instituțiile acelor state. Și pentru că, an de an, trimit miliarde acasă pentru a-și întreține copiii, frații și părinții abandonați de stat, mai spune Andrei Nastase.

VIDEO | Ion Ceban: Municipalitatea pierde zeci de milioane din cauza scumpirii carburanților. Statul...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că majorarea prețurilor la benzină și motorină pune o presiune financiară majoră pe bugetul municipal, în...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că majorarea prețurilor la benzină și motorină pune o presiune financiară majoră pe bugetul municipal, în...
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, despre numirea directorului ANRE: Nu e un concurs. E o decizie luată dinainte — pentru o funcție de 100.000...
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat la București că țara se confruntă cu mai multe crize datorită conflictului din Ucraina și tensiunilor din...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Constantin Cuiumju: Câștigător concursului pentru funcția de director ANRE nu întrunește criteriile esențiale

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, despre numirea directorului ANRE: Nu e un concurs. E o decizie luată dinainte — pentru o funcție de 100.000...

VIDEO | Performanță de excepție la Alternativa Clinic: Prof. Veaceslav Moșin, desemnat „Omul Anului 2025” în Business Medical

Alternativa Clinic marchează o nouă reușită importantă, după ce Profesorul Veaceslav Moșin a fost desemnat „Omul Anului 2025” la categoria Business Medical, distincție acordată...

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban: Municipalitatea pierde zeci de milioane din cauza scumpirii carburanților. Statul face bani, noi pierdem

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că majorarea prețurilor la benzină și motorină pune o presiune financiară majoră pe bugetul municipal, în...

VIDEO | Constantin Cuiumju: Câștigător concursului pentru funcția de director ANRE nu întrunește criteriile esențiale

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, despre numirea directorului ANRE: Nu e un concurs. E o decizie luată dinainte — pentru o funcție de 100.000...

Alexandru Munteanu la București: „În ultimele săptămâni ne-am confruntat cu mai multe crize. Avem nevoie de sprijinul prietenilor”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat la București că țara se confruntă cu mai multe crize datorită conflictului din Ucraina și tensiunilor din...

VIDEO | Irina Vlah: Este timpul să recunoaștem evidentul: PAS și dezvoltarea economiei sunt lucruri incompatibile

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a lansat astăzi un apel către conducerea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). Politiciana a remarcat că partea cea...

Mariana Durleșteanu: Este nevoie de comunicare onestă și transparență în gestionarea crizei economice

Economista Mariana Durleșteanu, fost ministru al Finanțelor, susține că actualul context economic impune o comunicare deschisă, onestă și sistemică din partea autorităților, pentru a...