spot_img

Anchetă privind corupția în procesul de amnistie: percheziții în mai multe locații din țară

Share:

Ofițerii Procuraturii Anticorupție, în comun cu cei ai Centrului Național Anticorupție și ai Inspectoratului Național de Investigații, au descins în această dimineață cu percheziții în mai multe locații din țară.

Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează posibile fapte de corupere activă și pasivă ale unor persoane implicate în procesul de implementare și aplicare a amnistiei acordate cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și în aplicarea prevederilor articolelor 91 și 92 din Codul penal. Fapte ce au avut ca rezultat eliberarea din detenție a mai multor persoane condamnate la închisoare pe viață.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe documente și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Acțiunile de urmărire penală vor continua, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și acumulării probelor necesare pentru adoptarea unei decizii legale.

 

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Ion Ceban: Nichifor și Elena Mîțu sunt un exemplu frumos de implicare civică, de dragoste și respect față de orașul nostru.

Revenind acasă după 10 ani petrecuți în Germania, Nichifor și Elena Mîțu, au decis să repare din proprie inițiativă Izvorul „Prieteniei” de pe șos. Balcani...

Ion Ceban: Primăria Chișinău se implică și sprijină activ evenimentele sportive care promovează un mod de viață sănătos

Primarul General, Ion Ceban, declară că în capitală continuă weekendurile pline de mișcare și energie. Primăria Chișinău se implică și sprijină activ evenimentele sportive care...

Horoscop 26 octombrie – zodia care se lasă purtată de o poveste de dragoste

Horoscop 26 octombrie - o zi cu așteptări. E o febră a așteptării, ca să ni se împlinească dorințele, dar cei care le pot...

Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a inițiat consultările publice pentru elaborarea programului de guvernare

Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a inițiat consultările publice pentru elaborarea programului de guvernare. Prima rundă a avut loc cu circa 100 de reprezentanți ai...

Horoscop 25 octombrie – cineva căruia i-ați dus dorul apare din senin

Horoscop 25 octombrie - o zi a deciziilor. Se pare că am avut la dispoziție suficient timp ca să știm ce vrem, să fim...