Alexandru Munteanu declară că în toată țara, instituțiile statului sunt mobilizate și acționează coordonat pentru a curăța drumurile, a menține funcționarea serviciilor esențiale și a proteja siguranța oamenilor. Mulțumesc tuturor echipelor din teren – salvatori, drumari, energeticieni, polițiști și personal medical – care lucrează în condiții dificile.
▪️91 de autospeciale și 319 angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit cu lucrări de prevenire și lichidare a consecințelor situațiilor excepționale.
▪️La nivel național, Administrația Națională a Drumurilor a implicat 115 unități de tehnică pentru a împrăștia peste 1075 de tone de sare tehnică și circa 295 de tone de material antiderapant.
▪️Operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice lucrează la remedierea avariilor produse în rețea în toată țara.
▪️Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a recepționat 2716 de solicitări. După acordarea asistenței medicale urgente, 1248 de pacienți (985 de adulți și 263 de copii) au fost transportați la spitalele din țară.
▪️Echipele AMU au intervenit la 11 accidente rutiere. Toți pacienții au primit asistență medicală urgentă, iar 15 pacienți adulți au fost transportați la spital pentru tratament specializat.
▪️265 de instituții de învățământ activează în regim online, 54 în format mixt, 202 vor recupera orele ulterior, iar 614 își desfășoară activitatea în regim normal, cu prezență fizică.
În acest context, am luat câteva decizii menite să reducă riscurile și să faciliteze activitatea zilnică:
▪️Pe parcursul acestei săptămâni, ziua de lucru și orele de studii vor începe de la ora 09:00.
▪️În funcție de atribuțiile exercitate, conducătorii autorităților vor decide posibilitatea lucrului online.
▪️Agenții economici trebuie să efectueze lucrări de înlăturare a gheții pe teritoriile adiacente a sediilor gestionate.
▪️Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Armata Națională vor acorda suport autorităților publice locale, la solicitare, pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiectivele critice și pentru protecția populației.
Vă îndemn să dăm dovadă de responsabilitate și solidaritate. Aveți grijă de cei din jur – familie, prieteni, vecini – în special de persoanele vulnerabile, respectați recomandările autorităților și evitați riscurile inutile.
Guvernul va continua să monitorizeze atent situația și să ia deciziile necesare pentru ca viața de zi cu zi să poată continua în siguranță.


