Urechean la închisoare?
27 Ianuarie 2009, 13:47Procuratura Generală i-a adus, marţi, preşedintelui partidului Alianţa „Moldova Noastră” (AMN), Serafim Urecheanu acuzarea oficială privind participarea acestuia la presupusa tentativă de asasinat a liderului PPCD, Iurie Roşca, transmite DECA-press.
După întâlnirea cu procurorii, Urechean a declarat că a fost acuzat oficial de „complotare împotriva unei persoane cu funcţii de răspundere în stat”. Potrivit legislaţiei în vigoare, Urecheanu riscă închisoare pe un termen de 20-25 de ani sau chiar detenţie pe viaţă.
Avocatul preşedintelui AMN, Vasile Râhlea, a declarat presei că procurorii au comasat dosarul privind presupusa tentativă de asasinare a vicepreşedintelui Parlamentului Iurie Roşca cu un alt dosar din 2006, care are ca obiect de cercetare participarea lui Urechean la pregătirea unei presupuse lovituri de stat. De altfel, şi urmărirea penală din 2006 a fost pornită după acuzele aduse lui Urechean de către Iurie Roşca. Urechean este acuzat oficial şi de „complotare împotriva orânduirii de stat”.
Avocatul Vasile Râhlea a mai declarat că astăzi procurorii au respins probele aduse de apărare, potrivit cărora în timpul presupusei convorbiri telefonice dintre Urechean şi presupusul killer, liderul AMN se afla în secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă din Chişinău şi nu avea cum să poarte discuţii telefonice.